1 din 4 | Porecla mai puțin știută a lui Nicușor Dan, când era Primar al Capitalei! Cum și de ce îl alintau colegii așa
2 din 4 | Porecla mai puțin știută a lui Nicușor Dan, când era Primar al Capitalei! Cum și de ce îl alintau colegii așa
3 din 4 | Porecla mai puțin știută a lui Nicușor Dan, când era Primar al Capitalei! Cum și de ce îl alintau colegii așa
4 din 4 | Porecla mai puțin știută a lui Nicușor Dan, când era Primar al Capitalei! Cum și de ce îl alintau colegii așa
Pe holurile și prin birourile Primăriei Capitalei circula, mai discret, o poreclă simpatică la adresa lui Nicușor Dan, cand acesta era primar. Nu avea legătură nici cu ecuațiile, nici cu scandalurile politice, ci cu... felul în care arăta în zilele friguroase. Cu pardesiu, fular și pălărie, fostul edil le amintea unor angajați mai în vârstă de un personaj celebru al televiziunii.
Poreclele din mediul politic se nasc adesea din întâmplări banale și detalii aparent nesemnificative. Așa s-a întâmplat și cu Nicușor Dan, pe vremea când conducea Primăria Municipiului București. Departe de imaginea politicianului glumeț sau expansiv, el era perceput mai degrabă ca un tip retras, preocupat de cifre și dosare. Și totuși, între angajații din Primărie, în special cei care prinseseră vremurile anilor ’80–’90, circula o glumă șoptită: edilului i se spunea „Colombo”.
„Colombo”, dar nu pentru că rezolva enigme
Motivul? Nimic de-a face cu abilitatea de a rezolva cazuri misterioase sau de a descâlci intrigi politice. Totul pornea de la felul în care se prezenta la birou în zilele de iarnă: un pardesiu lung, un fular bine încolăcit la gât și, uneori, o pălărie care îi completa ținuta.
Un fost angajat al Primăriei, cu care am stat de vorbă, își amintește cu zâmbetul pe buze:
„Păi nu l-ați văzut cum venea? Cu pardesiu, cu fular, cu pălărie și cu mersul ăla ușor absent... Colombo, direct! Așa îi ziceam, între noi, dar niciodată față în față.”
În felul acesta, o imagine vestimentară a devenit poreclă, iar porecla a rămas mai departe ca amintire anecdotică.
Cine a fost Colombo și de ce e un nume intrat în folclorul urban?
Ca să înțelegi de ce unii angajați ai Primăriei l-au poreclit „Colombo” pe Nicușor Dan, trebuie să ne întoarcem puțin la cultura pop a anilor ’70–’90. Detectivul „Columbo” (scris oficial cu „u” la final, dar pronunțat în română „Colombo”) a fost personajul principal al unui serial polițist american care a făcut istorie pe micile ecrane.
Serialul avea o formulă diferită de cea clasică: publicul afla de la început cine e criminalul, iar suspansul venea din modul ingenios în care detectivul, aparent distrat și neglijent, ajungea să-l prindă. Iar „arma secretă” a lui Columbo nu era forța, ci întrebările insistente, detaliile observate cu atenție și o politețe ironică.
Însă, mai presus de orice, imaginea sa vizuală a rămas iconică. Columbo apărea mereu cu un pardesiu bej șifonat, ținea adesea un trabuc în mână și părea un funcționar obosit care nu inspiră teamă, dar care ajunge inevitabil să descâlcească misterele.
În România, serialul a fost difuzat în anii ’80 și ’90, devenind extrem de popular. Pentru o întreagă generație, orice bărbat care purta un pardesiu asemănător putea fi tachinat cu apelativul „Colombo”.
Era un fel de glumă comună între colegi, vecini sau chiar elevi și profesori.De aceea, când un primar general al Capitalei intra pe ușile instituției cu un pardesiu lung, cu pălărie și fular, comparația venea natural. Chiar dacă nu rezolva cazuri criminale, imaginea sa a declanșat amintiri colective și a reaprins spiritul ironic al angajaților.
De ce nu a fost niciodată o poreclă oficială
Ca în multe instituții publice, și în Primăria Capitalei poreclele circulă mai degrabă „pe sub mână”, ca un mecanism de destindere între angajați. „Colombo” nu a fost niciodată un apelativ rostit direct în fața lui Nicușor Dan și, cu atât mai puțin, nu a apărut în documente sau în spațiul public. Era o poreclă „șoptită”, rostită discret pe holuri sau la cafea, un fel de etichetă amuzantă pe care și-o împărtășeau mai ales funcționarii mai în vârstă.
Un detaliu important: la fel ca în multe alte cazuri, porecla nu era folosită cu răutate. Nu era o batjocură, ci mai degrabă o formă de familiaritate ironică. Felul de a merge, aerul ușor absent, completat de pardesiu și pălărie, îi făceau pe unii să zâmbească și să spună „uite-l pe Colombo”.
Un fost angajat al instituției, cel care ne-a relatat povestea, recunoaște însă că nimeni nu și-ar fi asumat să folosească numele în fața edilului:
„Nu era de glumă… Adică nu ți-ai fi permis să-l strigi așa. Era o poreclă pentru noi, să ne amuzăm între colegi. Nimeni nu voia să riște să supere primarul. Dar între noi, era clar: Colombo.”
Astfel de supranume sunt comune în viața de birou și de multe ori rămân doar în memoria colectivă a celor care au fost martori. În cazul lui Nicușor Dan, porecla a prins tocmai pentru că imaginea sa vestimentară se potrivea perfect cu șablonul cultural al unui personaj recunoscut imediat de generațiile mai vechi.
Citește și: Când ar urma să fie resimțite măsurile Guvernului Bolojan? Nicușor Dan: "Suntem toţi foarte optimişti"
„Colombo”, de la Primărie la Președinție
Când vine vorba despre poreclele foștilor șefi, angajații instituțiilor publice preferă de obicei să nu fie citați pe nume. Situația devine cu atât mai sensibilă atunci când cel despre care vorbim a urcat ulterior la cea mai înaltă funcție în stat. Nicușor Dan nu mai este doar fostul primar general al Capitalei, ci actualul președinte al României.
De aceea, interlocutorul nostru – un fost angajat al Primăriei – a insistat ca identitatea lui să rămână necunoscută. A povestit totul cu zâmbetul pe buze, dar a adăugat imediat o precizare:
„Nu de alta, dar nu vreau să mă trezesc că mă caută cineva pentru că fac glume cu șeful statului. Povestea e simpatică, dar mai bine rămân anonim.”
Această discreție spune multe despre dinamica puterii în România. Ceea ce ieri putea fi o anecdotă între colegi de birou, astăzi devine un detaliu delicat, odată ce personajul central a ajuns să ocupe Palatul Cotroceni.
Totuși, tocmai aceste mărturii dau culoare biografiilor politicienilor. Dincolo de discursuri, funcții și rezultate administrative, oamenii rămân oameni, cu gesturi și imagini care pot stârni porecle amuzante. Iar „Colombo”, deși niciodată asumat public, face parte acum din folclorul urban al unei perioade agitate din administrația Bucureștiului.
Cine este Nicușor Dan: de la matematică la politică
Porecla „Colombo” poate părea surprinzătoare pentru cineva care îl știe pe Nicușor Dan doar din spațiul public. Imaginea lui este asociată mai degrabă cu seriozitatea matematicianului și cu rigoarea activistului civic decât cu umorul subtil al angajaților din Primărie. Totuși, dacă privim înapoi la traseul său, observăm un personaj care a avut mereu un aer aparte, greu de încadrat în tiparele clasice ale politicii românești.
Născut la Făgăraș în 1969, Nicușor Dan a absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București și a obținut un doctorat în Franța. Revenit în România, a devenit cunoscut prin campaniile civice dedicate protejării patrimoniului și spațiilor verzi din Capitală. A fondat asociația „Salvați Bucureștiul”, prin care a inițiat numeroase acțiuni în instanță împotriva construcțiilor ilegale.
În 2015 a pus bazele Uniunii Salvați Bucureștiul, transformată ulterior în Uniunea Salvați România (USR), partid cu care a intrat în Parlament. În 2020 a câștigat Primăria Generală a Capitalei, într-o competiție dură cu Gabriela Firea, iar mandatul său a fost marcat de dezbateri aprinse privind termoficarea, traficul și dezvoltarea urbanistică.
Cunoscut pentru discursurile tehnice și pentru stilul reținut, a fost perceput ca un politician atipic: fără emfază, dar și fără multă carismă clasică. Tocmai de aceea, contrastele dintre sobrietatea imaginii publice și porecla șoptită „Colombo” sunt cu atât mai savuroase. Un om care vorbea în cifre și grafice, dar care, pe holurile Primăriei, putea stârni zâmbete doar prin felul în care își purta pardesiul.
Astăzi, Nicușor Dan a urcat și mai sus pe scara puterii, ocupând funcția de președinte al României. Iar povestea „Colombo” rămâne o mică piesă de folclor care completează imaginea unui lider altfel sobru și distant.
Cum rămân poreclele în memoria colectivă
În politică, oamenii își amintesc adesea nu doar de deciziile sau de proiectele marilor lideri, ci și de detaliile aparent banale care dau culoare vieții de zi cu zi. O ținută repetată, un gest sau un tic pot deveni repere pentru colegi și, în timp, se transformă în amintiri savuroase.
Porecla „Colombo” atribuită lui Nicușor Dan pe vremea când era primar general al Capitalei nu a fost niciodată oficială și nici nu a depășit zidurile Primăriei. Și totuși, pentru cei care au rostit-o pe șoptite, ea va rămâne o notă ironică și caldă, o dovadă că în instituțiile reci și birocratice există mereu loc pentru umor.
Nu e prima dată când cultura populară își lasă amprenta asupra limbajului politic. Așa cum în anii ’90 orice profesor cu un pardesiu șifonat putea fi „Colombo” pentru elevii săi, și în administrația locală un edil sobru a primit aceeași etichetă. Un nume care nu spune nimic în rapoarte și statistici, dar care vorbește despre modul în care oamenii își apropie sau ironizează liderii.
Astăzi, când Nicușor Dan este președinte, povestea rămâne doar un detaliu amuzant din culisele unei instituții, transmis cu discreție și cu o rugăminte clară: „să nu ne dați numele”. Dar tocmai aceste povești mici dau consistență biografiilor și lasă o urmă umană într-o viață publică dominată de cifre și controverse.
Poate că fostul primar nu și-a dorit niciodată să fie detectiv, însă pentru câțiva ani, cu pardesiu, fular și pălărie, a intrat fără să știe într-un rol care i-a adus o poreclă de serial TV. Și, ca orice amintire de birou, această poveste continuă să circule, discretă, dar savuroasă.
Folclorul politic românesc: de la „Căpitanul” la „Marele Alb”
Poreclele sunt o parte esențială a folclorului politic românesc. Uneori ironice, alteori afectuoase, ele surprind trăsături fizice, obiceiuri sau detalii biografice care rămân mai vii decât sloganele de campanie.
Traian Băsescu, de pildă, a fost adesea numit „Căpitanul” sau „Piratul”, referire directă la trecutul său pe mare. Înainte să intre în politică, Băsescu a fost comandant de navă comercială, iar imaginea marinarului i s-a lipit de nume. Adversarii au speculat porecla „Piratul” atunci când îl acuzau de manevre dure, dar susținătorii preferau varianta „Căpitanul”, cu rezonanțe de lider hotărât. Mai târziu, în interiorul propriului partid, i s-a spus și „Zeus”, pentru autoritatea pe care o exercita.
Emil Constantinescu, președintele anilor ’90, a primit la rândul său mai multe etichete. „Țapul”, pentru ciocul pe care îl purta, dar și „Milică”, o poreclă mai afectuoasă, folosită de apropiați sau de susținători. Diferența dintre cele două spune multe despre felul în care era perceput: între ironia adversarilor și familiaritatea prietenilor politici.
Ion Iliescu a fost „Bunicuța” – un supranume care a circulat inițial în culise, atribuit chiar de agenții SPP, și care a ajuns rapid în presă. Longevitatea sa, mai ales cea politică, a făcut ca numele să rămână un simbol. Tot el a mai fost numit și „Ilici”, ca aluzie la formația sa ideologică.
Nici lumea religioasă nu a scăpat de acest obicei. Patriarhului Daniel i se spune, în interiorul Bisericii, „Marele Alb” – o poreclă care sugerează autoritatea sa incontestabilă, dar și felul în care este perceput ca lider suprem într-o instituție puternic ierarhizată.
Există și cazuri unde porecla a devenit chiar brand politic. Cristian Popescu a primit numele „Piedone” după ce Șerban Huidu l-a ironizat la televizor. Dacă inițial s-a supărat, ulterior l-a asumat complet, până acolo încât l-a trecut în bulletin, devenind brand.
Iar folclorul merge mai departe cu anecdote mai puțin cunoscute. Se spune că lui Nicolae Văcăroiu i s-ar fi spus „Săniuță”, pentru apetitul său pentru băutura cu același nume, o poreclă de birou care n-a ajuns însă niciodată să fie rostită în public. În tabăra adversarilor, Corneliu Vadim Tudor a botezat la rândul său politicieni rivali, de la „Chioru” pentru Băsescu, până la „Quasimodo” pentru fostul premier țărănist, Victor Ciorbea.
Aceste etichete, simpatice sau mușcătoare, fac parte din cronica neoficială a politicii românești. Dacă documentele oficiale vorbesc despre funcții și mandate, poreclele rămân în memoria colectivă ca o oglindă mai sinceră a felului în care erau percepuți liderii.
