Află dacă poți să îți iei concediu de odihnă după ce te-ai întors din concediu medical! Prevederi legale din Codul Muncii
Concediul de odihnă reprezintă un drept fundamental al salariaților, recunoscut și garantat de legislația muncii din România. Acesta nu este un beneficiu opțional, ci un drept de la care angajatul nu poate renunța și de care nu poate fi privat, fiind unul dintre elementele esențiale ce trebuie prevăzute în mod obligatoriu în contractul individual de muncă. În acest context, apare frecvent întrebarea: poate un salariat să își ia concediu de odihnă după ce s-a întors din concediu medical? Răspunsul este clar: da, iar legislația muncii susține fără echivoc acest lucru.
Dreptul la concediu de odihnă, garantat prin Codul Muncii
Concediul de odihnă anual este reglementat de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Potrivit art. 144 din acest act normativ:
- dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților;
- acest drept nu poate face obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare, iar durata efectivă se stabilește prin contractul individual de muncă, cu respectarea prevederilor legale și a contractelor colective
Este important de menționat că, în calculul concediului de odihnă, nu se includ sărbătorile legale în care nu se lucrează sau alte zile libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Concediul medical și concediul de odihnă: cum se raportează între ele
Legislația muncii prevede în mod expres că anumite perioade sunt considerate perioade de activitate prestată și nu afectează dreptul la concediu de odihnă. Printre acestea se numără:
- perioadele de incapacitate temporară de muncă (concediul medical);
- concediul de maternitate;
- concediul paternal;
- concediul de risc maternal;
- concediul pentru îngrijirea copilului bolnav;
- concediul de îngrijitor;
- absența de la locul de muncă de până la 10 zile pe an, în situații neprevăzute (urgențe familiale cauzate de boli, accidente etc.), perioadă ce va fi recuperată conform unei înțelegeri între angajat și angajator.
Astfel, întoarcerea din concediu medical nu afectează dreptul salariatului de a beneficia de concediu de odihnă, acesta putând fi efectuat ulterior, conform programării stabilite, conform avocatnet.ro.
Citește și: Ei sunt angajații care au zile în plus de concediu de odihnă în 2026. Sunt mai multe categorii
Ce se întâmplă dacă intervine concediul medical în timpul concediului de odihnă
Codul muncii reglementează și situația în care incapacitatea temporară de muncă apare în timpul concediului de odihnă. În acest caz:
- concediul de odihnă se întrerupe;
- salariatul intră în concediu medical;
- zilele de concediu de odihnă neefectuate pot fi luate după încetarea incapacității temporare de muncă;
- dacă acest lucru nu este posibil, zilele rămase se pot reprograma.
Mai mult, chiar și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține pe întreaga durată a unui an calendaristic, dreptul la concediu de odihnă rămâne garantat. Angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor celui în care salariatul s-a aflat în concediu medical.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.