1 din 3 | Imagini reprezentative pentru războiul din Israel.
2 din 3 | Imagine cu spitalul din Israel.
3 din 3 | Imagine reprezentativă pentru războiul din Israel.
Sabreen Jouda, fetița salvată din pântecele mamei ucise în Gaza, a încetat din viață! Aceasta se născuse prematur la Rafah.
Poveste emoționantă! Sabreen, o fetiță care s-a născut prematur la Rafah, duminică, a încetat din viață, scrie Sky News. Incidentul teribil a venit la scurt timp după ce mama ei a murit într-un atac aerian israelian.
Destin teribil pentru familia din Fâșia Gaza
Atunci, și tatăl bebelușei, dar și sora ei în vârstă de 4 ani au avut parte de un sfârșit cumplit.
Casa lor, din sudul orașului Gaza, a fost lovită de un atac aerian israelian cu puțin timp înainte de miezul nopții de sâmbătă.
Primii salvatori au dus cadavrele la un spital din apropiere, unde cadrele medicale au efectuat o cezariană de urgență pe mama ei, care era însărcinată în 30 de săptămâni.
Bilanț sumbru în urma războiului dintre Israel și Hamas
Mai mult de 34.000 de palestinieni au fost uciși în timpul războiului dintre Israel și Hamas, potrivit oficialilor locali din domeniul sănătății, care spun că aproximativ două treimi dintre morți sunt femei și copii.
Pe lângă amenințarea cu bombe și rachete, situația alimentară gravă din Gaza persistă. Programul alimentar mondial al ONU afirmă că zonele din nord se apropie de foamete.
Israelul a declarat război Hamas și a declanșat o ofensivă aeriană și terestră în Gaza ca răspuns la atacul asupra sudului Israelului din 7 octombrie. Hamas a ucis aproximativ 1.200 de persoane în Israel și a luat alți 250 de ostatici în atacul său.