Premieră în România! O nouă linie de urgență s-a lansat astăzi
A fost lansată linia de urgență dedicată consumatorilor care au efectuat analize de testare COVID-19 sau doresc să realizeze aceste analize.
Analizele de testare COVID-19
„InfoCons lanseaza linia de urgenta si vine în sprijinul consumatorilor din România, în special în această perioadă dificilă și pune la dispoziția acestora numărul 021-9615 număr cu tarif normal în rețeaua Telekom apelabil din toate rețelele, numar dedicat consumatorilor care au efectuat analize de testare Covid-19 sau doresc sa realizeze aceste analize. La acest număr consumatorii pot solicita consiliere,
Citeste si: Surprinzător! Aceastea sunt cele mai afectate categorii de vârstă de noul coronavirus în România
Mișcarea de Protecția consumatorilor – este alături de cei care întâmpină probleme cu o unitate medicala privata sau de stat, atât din perspectiva respectării prevederilor contractuale, informarea corectă și transparentă a acestora.
Tinand cont de faptul ca se inregistreaza tot mai multe sesizari din partea consumatorilor cu privire la realizarea analizelor de testare COVID-19, procesarea rezultatelor, clauzele contractuale sau de consimtamant semnate de catre consumatori in momentul recoltarii, InfoCons trage un semnal
Citeste si: Un medic celebru din România a dat vestea pe care nimeni nu voia să o audă. Când scăpăm de coronavirus
„Un consumator cu atitudine înseamnă cu adevărat un consumator european care nu stă și doar observă și se și implică activ.
"Totodata termenele de realizarea trebuie sa fie respectate sau in caz contrar agentul economic sa isi asume pierderea materiala si morala. Trebuie să luăm atitudine, să depunem o sesizare pentru ca generațiile următoare să nu mai pățească ce am pățit noi.