Premierul Israelului a încercat să sară peste rând la vaccinul Pfizer

Campanie de vaccinare în forță în Israel

Israelul este țara care a vaccinat în decurs de trei săptămâni 1,8 milioane de persoane, aproximativ o cincime din populația sa.

Însă, la jumătatea lunii noiembrie 2020, autoritățile nu făcuseră nicio comandă, iar prim-ministrul Benjamin Netanyahu a încercat să sară peste rând, luând fața altor țări.

Premierul de la Tel Aviv ar fi făcut un gest șocant, potrivit unui înalt oficial britanic, telefonând șefului Pfizer, Albert Bourla, de 17 ori în doar câteva zile pentru a asigura mai multe tranșe de vaccin.

Citeste si: O asistentă s-a îmbolnăvit de COVID-19 la trei săptămâni după ce s-a vaccinat

Doar că favorul nu a fost gratis, Israelul plătind cel puțin 45 de lire sterline pe doză, comparativ cu 30 de lire sterline cât se pare că este prețul pentru Marea Britanie, susține aceeași sursă, care a dorit să rămână anonimă.

Un purtător de cuvânt al Pfizer a declarat: "Prețurile noastre sunt în funcție de volum, angajament anticipat, echitate și accesibilitate".

Strategie de vaccinare eficientă în Israel

Ministerul Sănătății din Israel a declarat că împarte dozele de vaccin în loturi mici pentru a le putea trimite în toate colțurile țării.

Asistentele au reușit să facă șase doze din fiecare flacon, în loc de cele cinci anunțate de producător. De asemenea, pentru a evita risipa, au fost vaccinate și persoane din afara grupurilor țintă vulnerabile dacă ajungeau în clinici.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...