Președintele Iohannis, reacție dură în cazul pacientei arse de la Floreasca: „Catastrofal, trist, inadmisibil. E nevoie de reformă și se va face”
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre incidentul de la spitalul Floreasca, acolo unde o femeie a ars în timp ce era pe masa de operație.
Iohannis a criticat acea scrisoare care a fost semnată de 25 de medici în care aceștia amenințau că vor mai asigura doar urgențele, în condițiile în care medicul Mircea Beurean a fost demis din funcția de șef al Secției de de chirurgie în urma celor întâmplate.
„Este un eveniment catastrofal, trist, inadmisibil, dar el s-a produs, regretabil”, a spus Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.
În același timp, președintele a apreciat decizia categorică a ministrului Sănătății, Victor Costache, care l-a demis după acest episod nefericit pe medicul Mircea Beurean.
„A reacționat prompt și ferm. Mi se pare, în concluzie, că reacția ministrului și a Ministerului Sănătății au fost adecvate”, a continuat Klaus Iohannis.
Președintele a vorbit și în legătură cu scrisoarea celor 25 de medici.
Citeste si: Florin Cîţu, acuzații grave la adresa Gabrielei Firea: ”Gabriela Firea iar a furat …"
Citeste si: Maria Tretiu, o îndrăgită profesoară din Bistrița, s-a stins din viață
Citeste si: Marcel Zegan, fostul lider PNL, a murit în urma unui infarct
„Am auzit de acea scrisoare, o atitudine care este regretabilă și ciudată, și sper că se datorează unei atitudini nefericite de moment, care a trecut.
Mai mult nu aș comenta în acest moment. Se vede cu atât mai mult că este nevoie de o reformă profundă și în acest domeniu și reforma se va produce”, a spus Iohannis.