Prima pacientă supusă unui transplant pulmonar în pandemie a murit. Aceasta ar fi încetat să mai ia tratament
Prima pacientă supusă unui transplant pulmonar în România după izbucnirea pandemiei de COVID-19 a murit joi, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Capitală.
O altă pacientă, prietenă cu femeia în cauză a anunțat decesul și a scris pe Facebook că, de la operaţie, aceasta „a stat numai în spital, o săptămână acasă” şi că „nu se ridica din pat, era umflată toată şi pierdea sânge”.
Totuși,Oficialii Spitalului „Sfânta Maria” spun altceva. Pacienta s-ar fi externat pe propria cerere și a încetat să mai ia tratament. Astfel, transmite spitalul, femeia a murit din cauza unei infecţii multiorgan şi nu ca urmare a transplantului.
De ce a murit femeia
Pacienta, în vârstă de 51 de ani la momentul intervenţiei, aştepta să primească noi plămâni din 2019, iar la 2 octombrie 2021 a fost supusă unui transplant și a primit plămâni de la o femeie de 28 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Citeste si: Descoperire macabră într-o pădure din Argeș. Cadavru în stare de putrefacție, recuperat de salvamontiști
În perioada respectivă, pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar se aflau şase pacienţi.
„ Este foarte dureros când auzi că îţi mai moare câte o colegă de suferinţă. Doamne, cât de optimistă era această femeie, cât de mult a luptat şi cât de mult a sperat că va fi bine! A făcut transplantul la Sfânta Maria în octombrie şi de atunci până acum, adică azi când a murit, a stat numai în spital ,doar o săptămână acasă.
„ La noi s-a decis că merită o şansă şi a fost transplantată pentru că a avut potrivirea cu un organ cu care nu a avut niciun alt pacient. Pe parcursul internării, boala autoimună a avut mai multe recurenţe şi s-a agravat. La un moment dat, dânsa a refuzat să mai fie tratată şi a spus că vrea să se externeze la cerere”, au declarat reprezentanţi ai spitalului „Sfânta Maria ”, potrivit news.ro.
Aceştia admit că înainte de externarea la cerere femeia a avut COVID, dar spun că „a depăşit boala” fără a avea sechele.
„ După externare, nu a mai continuat tratamentul prescris şi a înţeles că îşi pune viaţa în pericol, dar nu a mai dorit. Cadre medicale de la clinică au avut multiple discuţii cu dânsa pentru a o face să înţeleagă că nu poate abandona tratamentul anti-imunologic pe care îl ia pentru artrita reumatoidă. A înţeles şi a semnat, a mers acasă şi după o perioadă de timp s-a întors în terapie cu recurenţă a bolii autoimune de bază ”, a preciza sursa citată.
Citeste si: 14.000 de cazuri de variola maimuței la nivel global și cinci decese raportate
Conform acesteia, după ce a solicitat externarea, femeia revenit în spital „cu o infecţie serioasă poliorgan”.
„ S-a stins în terapie (în secţia ATI a spitalului – n.r.). Motivele nu au fost transplantul pulmonar, ci boala de bază, poliinfecţia, stopul cardiac. Plămânul a funcţionat până în ultima secundă. Noi, ca spital, ne exprimăm profundul regret pentru pacientul pe care l-am tratat cu foarte multă abnegaţie şi cu dăruire suntem şi alături de familia pacientei noastre ”, mai spun oficialii unităţii sanitare.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”