Programul "Prima chirie" a fost lansat. Somerii care isi gasesc un loc de munca in alta localitate pot primi o prima de relocare

Programul "Prima chirie", prin care somerii care isi gasesc un loc de munca in alta localitate situata la o distanţa mai mare de 50 kilometri faţa de cea in care isi au domiciliul sau resedinţa pot primi o prima de relocare, a fost lansat, agenţiile pentru ocuparea forţei de munca primind de marţi cererile in acest sens. Veniturile nete lunare pentru a beneficia de acest program nu trebuie sa depaseasca suma de 5.000 de lei.

V.P., miercuri 07 iunie 2017 , 19:48

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Munca, incepand de marţi, agenţiile pentru ocuparea forţei de munca primesc cererile insoţite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevazute in Programul “Prima chirie".
 

"Persoanele care indeplinesc condiţiile legale sunt asteptate sa depuna sau sa transmita prin modalitaţile prevazute de dispoziţiile legale (personal, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la agenţia pentru ocuparea forţei de munca unde sunt in evidenţa, actele necesare acordarii acestui drept in termen de 60 de zile de la data incadrarii in munca", se precizeaza in comunicatul citat.

Conform sursei citate, prin derogare, de Programul “Prima chirie" pot beneficia si persoanele care indeplinesc condiţiile legale si care s-au angajat in perioada dintre 25 ianuarie, data intrarii in vigoare a Ordonanţei de Urgenţa a Guvernului nr. 6/2017, si 6 iunie.

"Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile, in care se poate solicita pentru viitor prima de relocare, incepe cu data de 06.06.2017, data la care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr.414/2017 si a intrat in vigoare Hotararea Guvernului nr.374/2017 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii forţei de munca, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 174/2002, si pentru modificarea si completarea Procedurilor privind accesul la masurile pentru stimularea ocuparii forţei de munca, modalitaţile de finanţare si instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 377/2002", mai arata ANOFM.

De acest program pot beneficia persoanele inregistrate ca someri si care se incadreaza in munca intr-o alta localitate situata la o distanţa mai mare de 50 de kilometri faţa de localitatea in care isi au domiciliul sau resedinţa si, ca urmare a acestui fapt, isi schimba domiciliul sau isi stabilesc resedinţa in localitatea respectiva sau in localitaţile invecinate acesteia.

"Prima de relocare se acorda persoanelor ale caror venituri nete lunare realizate de catre acestea, in situaţia in care sunt persoane singure sau impreuna cu familiile acestora, nu depasesc suma de 5.000 lei/luna si este in cuantum de 75% din suma destinata asigurarii cheltuielilor pentru locuire (chirie si utilitaţi) in noul domiciliu sau noua resedinţa, dar nu mai mult de 900 de lei", se mai precizeaza in comunicat.
 

Te-ar putea interesa si