Protecția mediului și schimbările climatice, teme prioritare pentru mandatul președintelui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marți, în cadrul dezbaterii publice a Raportului „Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile” că protecţia mediului şi schimbările climatice reprezintă teme prioritare pentru mandatul său de preşedinte.

Author: Madalina Grigore marți 11 ianuarie 2022 , 13:19

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a lansat în dezbatere publică raportul „Educația privind schimbările climatice”.

[Sursa foto: Google]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

„Mă bucur să văd cât de dornici sunt copiii, pe care tocmai i-am ascultat cu toţii, să avem, în sfârşit, şi în sistemul românesc de învăţământ cursuri dedicate schimbărilor climatice şi mediului. Îi felicit pentru implicare şi îi îndemn să nu îşi piardă entuziasmul!

Educaţia, protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice reprezintă teme prioritare pentru mandatul meu de Preşedinte. Sunt domenii esenţiale, asupra cărora decidenţii politici încă se apleacă prea puţin şi, tocmai de aceea, am organizat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale grupuri de lucru, grupuri de reflecţie, care să producă o serie de propuneri concrete”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Citeste si: Klaus Iohannis lansează raportul „Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile”

Proiectul „România Educată”

Președintele a mărturisit că un „astfel de demers a fost cel finalizat prin elaborarea Proiectului „România Educată”, care, prin sumele record obţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, capătă în sfârşit şi alocare financiară pentru a putea fi pus în practică”.

În continuarea Proiectului „România Educată” va funcționa un grup de lucru axat pe tema educației privind schimbările tematice și mediul.

Citeste si: Studenţii vor intra gratuit în toate bibliotecile universitare

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis

[Sursa foto: Google]

Rezultatele raportului

„Prezentăm astăzi rezultatele discuţiilor din cadrul acestui grup, sub forma unui raport pe care îl supunem dezbaterii publice. Educaţia este unul dintre pilonii îmbunătăţirii răspunsului la schimbările climatice, întrucât educaţia determină modificarea comportamentului uman, în sensul unei mai mari responsabilităţi pentru protejarea naturii şi a viitorului întregii societăţi. Raportul lansat astăzi semnalează o serie de probleme, dar prezintă şi soluţii, atât pentru a lărgi accesul la educaţia privind protecţia mediului şi combaterea efectelor schimbărilor climatice, cât şi pentru fundamentarea unei infrastructuri şcolare verzi. Ceea ce ne dorim însă, mai mult decât orice, este să deschidem drumul spre o schimbare de mentalitate. 

Mulţumesc membrilor grupului de lucru pentru dedicarea lor şi mulţumesc, totodată, tuturor celor care, în săptămânile următoare, se vor implica într-un mod constructiv în cadrul dezbaterii publice. Am convingerea că, la nivelul societăţii, există şi alţi actori care pot contribui la punerea în practică în cea mai bună formă a propunerilor noastre”, a declarat Klaus Iohannis.

Citeste si: Mesajul președintelui Klaus Iohannis la 15 ani de la aderarea României în Uniunea Europeană

Parteneriat între instituții și cetățeni

„Cu toţii ne dorim un mediu curat, fără deşeuri la tot pasul. Cu toţii ne dorim să nu ne fie pusă în pericol sănătatea şi să fim feriţi de efectele devastatoare ale fenomenelor meteo extreme. Putem reuşi asta prin politici publice adecvate, prin instituţii care funcţionează şi care aplică legea, dar, mai ales, prin acţiunile individuale ale fiecăruia dintre noi. De aceea, protejarea mediului şi combaterea schimbărilor climatice nu se pot realiza fără un parteneriat între instituţii şi cetăţeni. Acest parteneriat dă rezultate dacă se bazează pe combaterea fake news-urilor şi pe orientarea asupra unei corecte informări cu privire la problemele de mediu şi la cele privind schimbările climatice”, a mai adăugat Klaus Iohannis.

Elevii-beneficiarii primari 

Klaus Iohannis a mărturisit că în educaţia privind schimbările climatice şi mediul la nivel preuniversitar, elevii sunt principalii beneficiari ai actului educațional.

„Modelul propus de raportul lansat astăzi vine în întâmpinarea elevului cu un set de instrumente atractive digitale, aplicaţii, manuale interactive, pentru că ne adresăm unor generaţii formate din veritabili digitali nativi. În acelaşi timp, trebuie să le creăm elevilor oportunitatea să înveţe despre natură în natură, să înţeleagă ce înseamnă sustenabilitate în şcoli sustenabile şi să conştientizeze importanţa protecţiei mediului prin activităţi practice, aplicate, menite să protejeze mediul înconjurător”, a spus președintele.

Acesta afirmă că: „şcolile în care învaţă elevii noştri trebuie să devină ele însele exemple de bune practici în materie de sustenabilitate, pentru a inspira elevii să adopte un comportament adecvat de protejare a mediului”.

„Beneficiile unei infrastructuri educaţionale verzi sunt incontestabile, dovedite ştiinţific, de la crearea unui mediu mult mai adecvat dezvoltării copiilor, până la creşterea calităţii învăţării şi a performanţei şcolare. Educaţia privind schimbările climatice şi mediul nu poate fi un efort solitar. Succesul unei astfel de iniţiative depinde de implicarea unui număr cât mai mare de actori diferiţi: instituţii centrale, autorităţi locale, profesori, ONG-uri, părinţi, comunităţi, companii, mass-media etc.

Prin urmare, îi îndemn pe toţi aceşti actori să participe activ la implementarea măsurilor care cresc accesul la educaţia privind schimbările climatice şi mediul. Iniţiativele bune trebuie extinse la nivel naţional, astfel încât toţi elevii să beneficieze de acest tip de educaţie, indiferent de mediul din care provin sau de şcoala unde învaţă”, a transmis președintele.

Citeste si: Parlamentul a votat bugetul pentru 2022. Legea va fi trimisă la Cotroceni pentru promulgare

Tinerii, în prima linie împotriva schimbărilor climatice  

Președintele Klaus Iohannis a spus că are încredere în Guvern în ceea ce privește abordarea și realizarea acestui obiectiv național care este prioritar, în parteneriat cu mediile asociative, private, dar și cu reprezentanții tinerilor care au demonstat în ultima perioadă că sunt prezenți în prima linie când vine vorba despre lupta împotriva schimbărilor climatice.

„Îmi doresc în etapa următoare să amplificăm şi la nivel internaţional cooperarea în materie de educaţie privind aceste teme. Sunt convins că România va găsi mulţi parteneri, pentru că niciun stat nu este ocolit de efectele degradării mediului şi ale schimbărilor climatice, iar educaţia este un instrument important în contracararea acestora. Vă invit, aşadar, să lucrăm împreună pentru o Românie educată, sănătoasă şi sustenabilă”, a mai declarat președintele Klaus Iohannis.

Citeste si: Klaus Iohannis, mesaj important de la Cotroceni: "Să nu fie loc pentru rasism, xenofobie şi intoleranţă"

 

 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Copil de 5 ani, lovit de o mașină de poliție. Minorul era nesupravegheat și a ieșit în... Copil de 5 ani, lovit de o mașină de poliție. Minorul era nesupravegheat și a ieșit în fugă din curtea casei în stradă
spotmedia.ro
Cum a devenit un fost poliţist din Suceava un fotograf apreciat de National Geographic Cum a devenit un fost poliţist din Suceava un fotograf apreciat de National Geographic
spotmedia.ro
Un leu de mare a fost vindecat de epilepsie folosindu-se neuroni de la o altă specie de... Un leu de mare a fost vindecat de epilepsie folosindu-se neuroni de la o altă specie de animal
b1.ro
Unde se grăbea polițistul atunci când a lovit-o mortal pe Raisa, pe trecerea de... Unde se grăbea polițistul atunci când a lovit-o mortal pe Raisa, pe trecerea de pietoni. Noi detalii din anchetă (VIDEO)
ziareonline.ro
Ce s-a ales de fiica Adrianei Iliescu. Eliza a împlinit 17 ani! Este o adevărată... Ce s-a ales de fiica Adrianei Iliescu. Eliza a împlinit 17 ani! Este o adevărată domnișoară
infoactual.ro
Conflict privind acordarea burselor de merit. Ce reclamă reprezentanții elevilor Conflict privind acordarea burselor de merit. Ce reclamă reprezentanții elevilor
evz.ro
Începe războiul? Rușii lansează o undă de șoc la frontiera cu Ucraina. Mișcări masive... Începe războiul? Rușii lansează o undă de șoc la frontiera cu Ucraina. Mișcări masive de trupe
doctorulzilei.ro
Doza booster, la patru luni de la prima schemă de vaccinare. Valeriu Gheorghiță:... Doza booster, la patru luni de la prima schemă de vaccinare. Valeriu Gheorghiță: Această modificare va fi disponibilă începând de luni, 17 ianuarie
romaniatv.net
E CUTREMUR! Anamaria Prodan a publicat imaginile necenzurate E CUTREMUR! Anamaria Prodan a publicat imaginile necenzurate
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si