PSD vrea să conteste raportul MCV la Curtea Europeană de Justiţie! Acest act este fără precedent în Uniunea Europeană!
Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, social-democratul Nicuşor Halici, a declarat miercuri că în PSD este analizată posibilitate unui demers de contestare a raportului MCV la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
"Suntem în procedură de lucru şi vedem exact ce va presupune. Trebuie să utilizăm toate mecanismele şi pârghiile pentru a ne apăra ţara şi poporul, despre asta e vorba, despre dublul standard care este aplicabil în această Uniune, şi care acum devine din ce în ce mai evident. Ceea ce în unele state se poate, adică revocăm procurorul general în Germania pentru o declaraţie politică, în România inclusiv CCR dacă spune că trebuie revocat cineva este o încălcare a justiţiei şi a statului de drept", a declarat miercuri deputatul PSD Nicuşor Halici, întrebat despre o posibilă o
Adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România, a anunţat marţi Comisia Europeană, recomandând suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.
În ultimele 12 luni, România a luat anumite măsuri pentru implementarea recomandărilor formulate de Comisia Europeană în ianuarie 2017.
Tăriceanu contrazice această posibilitate: "Nu e act juridic şi nu poate fi contestat"
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că raportul MCV nu este un act juridic, de aceea nu poate fi contestat la Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene. Preşedintele Senatului a adăugat că nu a discutat în coaliţie despre o astfel de posibilitate.
"Raportul MCV nu este un act juridic.
Liderul ALDE a adăugat că ar fi utilă constituirea unei comisii formate din experţi români şi străini care să lucreze la aspectele semnalate în raportul MCV. În opinia lui Tăriceanu abordarea Comisiei Europene avută în raport este una subiectivă.
"Trebuie să analizăm recomandările şi trebuie o discuţie mai aplicată cu cei responsabili de rapoartele MCV. Având în vedere abordarea diferită între noi şi funcţionarii de la Comisie. Mă întreb următorul lucru – cum e respectată suveranitatea Parlamentului când intervin nişte funcţionari de la Comisia Europeană? Ar fi util să constituim o comisie formată din experţi români şi străini care să analizeze toate aceste lucruri, pentru că din ce am văzut abordarea Comisiei Europene este una subiectivă. Nu ţine cont de anumite elemente, cum e chestiunea numirii şi revocării procurorilor de rang înalt. Cred că şi cei de la CE trebuie să dea dovadă de disponibilitate a asculta argumentele, pentru că raportul ajunge să fie complet dezechilibrat şi nu reflectă realitatea", a conchis Tăriceanu.
Afirmaţiile preşedintelui Senatului vin în contextul în care preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, social-democratul Nicuşor Halici că în PSD este analizată posibilitate unui demers de contestare a raportului MCV la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).