Raed Arafat solicită o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, cere o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale
Șeful DSU, Raed Arafat, propune adoptarea unei legi care să restrângă accesul copiilor și adolescenților la rețelele de socializare, argumentând că aceste platforme ar trebui tratate ca produse cu risc ridicat pentru minori și ca o chestiune de sănătate publică.
Raed Arafat propune o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale
Într-o postare publicată sâmbătă dimineață pe Facebook, Arafat spune că a ajuns să își pună problema unei intervenții legislative după „ultimele evenimente extrem de grave” în care au fost implicați copii și adolescenți.
Arafat indică drept exemple mai multe state care tratează subiectul ca pe o temă de protecție a copilului și adolescentului, menționând Franța, Australia, Regatul Unit și Norvegia.
În argumentația sa, Arafat compară rețelele sociale cu alte domenii unde accesul minorilor este deja restricționat.
Potrivit lui, efectele acestor experiențe se pot vedea în timp, prin dificultăți emoționale și comportamentale care merg de la anxietate și depresie până la izolare, tulburări de somn, scăderea performanței școlare și afectarea dezvoltării emoționale. Mesajul său pune accent pe ideea că problema nu mai poate fi tratată exclusiv ca o responsabilitate individuală, în condițiile în care platformele au o amploare globală și funcționează pe modele comerciale care încurajează engagement-ul. „A spune că 'este doar responsabilitatea părinților' nu mai este suficient într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe. Când riscul este sistemic, răspunsul trebuie să fie unul de politică publică”, adaugă Raed Arafat.
În finalul intervenției, șeful DSU cere explicit parlamentarilor să ia în calcul o reglementare care să stabilească limite clare pentru accesul minorilor la aceste rețele și indică un prag de vârstă în jurul căruia ar putea fi construită legea. „Este momentul ca parlamentarii României să își asume această responsabilitate și să inițieze un cadru legislativ clar care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15–16 ani la rețelele de socializare. Nu este o măsură împotriva tehnologiei, ci o investiție în sănătatea, echilibrul și viitorul generațiilor tinere”.
Citește și: VIDEO Inteligența Artificială transformă piața muncii. Mii de joburi sunt în pericol la nivel global