Răsturnare de situație în cazul dispariției lui George, în Bucegi. Anunțul de ultim moment făcut de Salvamont Brașov: „Păstrăm decența în această situație”

Răsturnare de situație în cazul dispariției lui George, în Bucegi. Anunțul de ultim moment făcut de Salvamont Brașov: „Păstrăm decența în această situație”

Situația dinamică din Bucegi se schimbă în cazul căutării lui George.

Salvamontiștii continuă căutările

Operațiunile de căutare a lui George Smyth continuă, anunță reprezentanții Salvamont. Tânărul britanic este în continuare de negăsit după ce a plecat, acum mai bine de o săptămână, în drumeție pe munte, în România.  

„Rucsacul avea destul de mult echipament în el: sac de dormit, un cort. Colegii mei au găsit inclusiv hrană de jur împrejur. Deci nu înțelegem ce s-a întâmplat și unde ar fi putut să se ducă”, declara, săptămâna trecută, Sebastian Marinescu, de la Salvamont Brașov.

Tânărul de 18 ani a vrut să își aniverseze majoratul pe munte, făcând o drumeție în Bucegi, doar că de o săptămână nu se mai știe nimic de el.

A dispărut lăsând în urma sa rucsacul, după ce a sunat la 112 pentru a cere ajutorul. De atunci, salvamontiștii sunt pe urmele lui, dar parcă l-ar fi înghițit pământul.

Citește și: Un avion Boeing dispărut cu 13 ani în urmă a apărut din senin, în mod miraculos

Vremea rea îngreunează căutările lui George

Familia lui, stabilită la Londra, a venit rapid în România după ce i-a identificat telefonul în munți și nu a mai putut da de el.

No ad for you
Ba chiar, părinții au cerut și ajutorul oamenilor care l-ar fi putut vedea sau care știu ceva.

Însă, acum Salvamont Brașov vine cu un anunț dramatic: căutările lui George se opresc, deocamdată! Și asta pentru că, spun salvatorii, condițiile meteo și riscul de avalanșă le pun viața în pericol și nu îi ajută nici în căutările din teren.

Dar, au ținut să precizeze că la fel ca și până acum, familia lui George va beneficia în continuare de susținere, având cu toții dorința de a-l găsi pe tânăr cât mai repede.

Citește și: Mobilizare impresionantă pentru găsirea unui bătrân din Botoșani. Unde era bărbatul în vârstă de 88 de ani

”Acțiunile de căutare au continuat fără întrerupere atât în cursul zilei de ieri, cât și astăzi, fiind mobilizați peste 20 de salvatori montani. Echipele Salvamont au verificat mai multe zone, au reluat traseele parcurse anterior și au efectuat noi căutări în zona inițială.

Din păcate, aceste eforturi nu au condus, până în acest moment, la identificarea unor noi informații relevante. Menționăm faptul că, în unele locuri, zăpada depășește doi metri. Având în vedere deteriorarea accentuată a condițiilor meteo, operațiunile din teren vor fi suspendate temporar, pentru siguranța salvamontiștilor și eficiența intervenției. Căutările vor fi reluate imediat ce evoluția vremii va permite desfășurarea activităților în condiții optime, iar echipele vor continua sondarea completă a Văii Țigănești și a zonelor adiacente. Asigurăm familia că beneficiază de întreaga noastră susținere și că depunem toate eforturile necesare pentru a-l găsi pe George în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin și vă rugăm să păstrăm decența în această situație, având în vedere momentele dificile prin care trece familia”, este mesajul transmis de Salvamont Brașov, în mediul online.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri