VIDEO | Război Rusia - Ucraina, ziua 70. Armata rusă a lansat o "ploaie de rachete" asupra mai multor orașe din Ucraina. Atac cu rachete Kalibr din Marea Neagră

Armata rusă a lansat o "ploaie de rachete" asupra mai multor orașe din Ucraina

(Sursa foto: Twitter)

Război Rusia - Ucraina, ziua 70. Rusia a lansat un număr mare de rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina în seara zilei de marți 3 mai, în timp ce luptele grele se intensifică în regiunea Donbas. O contraofensivă a armatei lui Zelenski a reușit să elibereze localități de lângă Harkov și să distrugă un convoi de tancuri rusești.

Război Rusia- Ucraina, ziua 70. Șase gări din centrul și vestul Ucrainei, lovite de rachetele Rusiei

Rusia a lansat un număr mare de rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina în seara zilei de marți 3 mai, în timp ce luptele grele se intensifică în regiunea Donbas.

Citeste si: Zelenski spune că 156 de civili au fost evacuaţi din oţelăria Azovstal din Mariupol şi sunt acum la Zaporojie

Cele mai multe rachete cu rază medie de acțiune au fost lansate din Marea Caspică, informează The Kyiv Independent

Aproximativ 18 rachete rusești au lovit ținte de infrastructură din întreaga Ucraină, potrivit sursei citate. Rapoartele preliminare sugerează că cel puțin alte opt rachete au fost doborâte de Apărarea Aeriană a Ucrainei.

Primele lovituri ale Rusiei în Transcarpatia. Alte ținte atacate: Odesa, Liov, Kiev

No ad for you

Au fost raportați mai multe morți și răniți. Forțele ruse au lovit șase gări din centrul și vestul Ucrainei și au provocat întârzieri trenurilor, a declarat șeful căii ferate de stat a Ucrainei, Oleksandr Kamishin.

Alte locații de infrastructură, cum ar fi stațiile de pompare și nodurile electrice au suferit, de asemenea, daune. Regiunile vizate includ cea mai vestică regiune Ucraina, Transcarpatia, care a suferit primul atac direct rusesc vreodată.

Administrația regională a raportat că o stație electrică a fost lovită în orașul Volovets. Guvernatorul Zakarpattia, Viktor Mykyta, a declarat că autoritățile încă clarifică informațiile cu privire la răni și posibilele victime ale atacului. 

Zelenski: Armata Rusiei a reacționat nervos, cu atacuri în toată țara 

Într-un videoclip publicat în noaptea de marți spre miercuri, președintele Volodimir Zelenski spune că Rusia lui Putin este nervoasă după înfrângerile din Donbas și lovește Ucraina la întâmplare.

Rusia nu arată că are un scop militar clar, spune Zelenski.

"Armata rusă a reacționat extrem de nervos la succesul nostru de astăzi. Diverse orașe ucrainene au devenit din nou ținte pentru rachetele rusești și loviturile rusești. Liov, Vinnitsia, regiunea Kiev, regiunea Dnipropetrovsk, Odesa, regiunea Harkov- o astfel de scară a bombardamentelor de astăzi nu indică în mod clar că Rusia are un scop militar special. A lovit Transcarpatia? Ce anume poate oferi Transcarpatia Rusiei? Ei încearcă să-și dezvăluie neputința pentru că nu pot învinge Ucraina", a declarat Zelenski.

Noi coridoare umanitare de evacuare a civililor din Mariupol și alte localități

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunţat că pentru miercuri sunt plănuite patru coridoare umanitare către Zaporojie, “dacă va permite situaţia”, potrivit CNN.

Prin cele patru coridoare ar urma să fie evacuaţi oameni din Mariupol, Lunacharske Circle, Tokmak şi Vasilivka.

În discursul său de marţi seară, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că din oţelăria Azovstal din Mariupol au fost evacuaţi 156 de oameni, care sunt acum în siguranţă în Zaporojie.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri