Răzbunare ca în filme în Drobeta-Turnu Severin. Un tânăr a fost filmat când dă foc unei maşini
Imagini incredibile vin din Drobeta Turnu Severin, acolo unde un tânăr a incendiat o mașină. Nu este prima dată când bărbatul încearcă să-și ducă planul la bun sfârșit, însă de data asta a reușit. A folosit benzină, a dat foc mașinii și a fugit. Oamenii legii încearcă acum sa-l identifice.
Femeia care este proprietara mașinii incendiate a povestit îngrozită cum tânărul a venit cu nonșalanță, a dat foc autoturismului şi a fugit.
”Am primit mai multe amenințări, precum că eu, copiii şi soţul vom fi arşi în casă sau vom fi tăiaţi cu cuţitul. Data trecută a avut glugă şi mască, acum nimic, şi-a lăsat faţa la vedere”, a povestit îngrozită femeia.
Soţul femeii a încercat să îl prindă pe teribilist, dar din păcate nu a reuşit.
”În urmă cu câteva zile a încercat să mai dea foc, dar nu i-a permis ploaia. A lăsat sticla de benzină şi au strigat vecinii să se oprească şi cred că ei au reuşit să oprească momentul”, a mai precizat proprietara mașinii.
Tot incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere
Vecinii mărturisesc că s-au speriat foarte tare şi au încercat să-şi salveze maşinile. Pagubele materiale sunt unele însemnate, iar autoturismul femeii a fost distrus aproape în totalitate.
”La sosirea la faţa locului, incendiul se manifesta la autoturism la un compartiment cu posibilitatea de extindere la întreg autoturismul”, a transmis Dan Răducanu, jandarm ISU Mehedinți.
Citeste si: Tragedie în Harghita. Un tânăr de 19 ani a fost atacat de urs chiar sub ochii familiei
Tânărul care a dat foc mașinii a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, iar oamenii legii încearcă să-l identifice. Totodată, polițiștii au deschis, în acest caz, un dosar de cercetare penală pentru distrugere.
În prezent, bărbatul este căutat de anchetatori, însă este doar o chestiune de timp până va fi găsit, având în vedere că a fost surprins de camerele de supraveghere ale păgubiților.
În anchetă, se iau în calcul toate pistele, inclusiv cea a unei răzbunări.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.