Erkan Petekkaya, printre actorii pe care publicul îi va revedea în ”Destăinuiri”! Serialul despre traumă și speranță va avea premiera pe 3 martie

Kanal D le aduce fanilor genului o producție impresionantă, “Destăinuri”/original: “Kirmizi Oda”. Serialul, care va avea premiera pe 3 martie, la Kanal D, de la 20:00, reprezintă o premieră pentru publicul din România, fiind primul serial dublat în română, difuzat pe o stație generalistă. Astfel, după ce a impus trendul serialelor turceşti în România, Kanal D vine şi de această dată cu o abordare inedită, apropiată de un public fidel, consumator de poveşti de viaţă inspiraţionale.

Acțiunea serialului" Destăinuiri" se desfășoară într-un cabinet psihologic din Istanbul, un loc încărcat de emoție și de destăinuiri, unde vin să-și găsească împăcarea și vindecarea persoane vulnerabile, cu istorii de viață încurcate, marcate de încercări teribile. Poveștile de viață dramatice sunt inspirate din realitate, în multe dintre acestea se vor putea regăsi cei din fața micilor ecrane.

Cu siguranță telespectatorii se vor bucura să îl revadă pe Erkan Petekkaya în rolul emoționant al pacientului Sadi, un bărbat care vine la terapie în urma unor atacuri de panică. Erkan Petekkaya este cunoscut publicului din România pentru rolurile extraordinare pe care le-a jucat în serialele de excepție "Trădarea","Dila" sau "Furtună pe Bosfor", difuzate de Kanal D. Cariera sa artistică este una impresionantă, cu numeroase roluri în piese de teatru, seriale și filme de lung metraj.

Citește și: Serialul “Infidelul” se apropie de final! Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 20:00, fanii îndrăgitului serial turcesc vor afla deznodământul poveștii, la Kanal D!

Tulin Ozen, cea care a dat viață personajului Sultana Handan în celebrul serial Kosem, s-a alăturat și ea serialului "Destăinuiri" și o va interpreta pe Piraye, terapeut și mama care își crește singură cei doi copii după ce soțul său a murit.

Frumoasa actriță în vârstă de 43 de ani și-a construit o carieră de succes în Turcia, fiind distribuită în numeroase producții de teatru, cinema și televiziune.

Halit Ozgur Sari face, de asemenea, parte din distribuția serialului „Totul pentru familia mea”, unde îl interpretează pe Kadir. De vineri va intra în casele românilor cu rolul Murat, un tânăr terapeut care are succes la sexul frumos, deși nu excelează în profesie.

Totul se va schimba când o va întâlni pe Piraye de care se va îndrăgosti și va începe un adevărat proces de maturizare. La cei 29 de ani, tânărul actor este în plină ascensiune în cariera actoricească.

Gülçin Kültür Şahin telespectatorii și-o amintesc cu siguranță. Ea a devenit cunoscută în serialul fenomen „Gülperi” cu rolul mătușii Kader, o femeie pentru care regulile în cadrul familiei tradiționale sunt literă de lege.

În serialul "Destăinuri" o va interpreta pe Tuna, un personaj colorat, versatil și exuberant.

Citește și: Șoc pentru Cansu Dere. Fratele actriței a fost împușcat într-un atac armat

Nu ratați premiera serialului "Destăinuri", pe 3 martie. Serialul va putea fi urmărit în fiecare vineri și sâmbătă, de la 20:00, începând de săptămâna aceasta. Speranța, empatia și iubirea pot renaște dincolo de dramele personale ale personajelor.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri