Tulburătoarea poveste de iubire, dar și de viață, în care ne-am putut regăsi fiecare dintre noi, care îi are în centrul acțiunii pe Asya (Cansu Dere), Volkan (Caner Cindoruk) și Derin (Melis Sezen), va avea deznodământul sâmbăta această, de la ora 20:00, când va fi difuzat ultimul episod al îndrăgitei producții turcești.

Citește și: Șoc pentru Cansu Dere. Fratele actriței a fost împușcat într-un atac armat

Lupta continuă a eroinei producției, Asya, de a-și reîntregi familia, ar putea avea efecte neașteptate atunci când aceasta își dorește să-i fie alături celui care i-a fost soț, Volkan. Deși trădarea venită din partea aceastuia a tulburat ireversibil viețile Asyei și a fiului cuplului, iată că acum cei doi foști soți încearcă să-și redobândească echilibrul dragostei pe care și-au purtat-o neîncetat. Încă de la început, obsesia lui Derin de a-l revendica pe Volkan numai pentru ea, nepăsându-i de suferința provocată în familia acestuia, a atins cote maxime, iar acum femeia nu acceptă că dragostea bărbatului pentru Asya, rivala ei de moarte, este tot mai mare.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Citește și: “Destăinuiri”, o dramă psihologică inspirată din poveşti adevarate, un serial despre traumă și speranță, începând din 3 martie, la Kanal D! Kanal D aduce astfel primul primul serial dublat în română pentru milioanele de telespectatori

Dacă vor reuși Asya și Volkan să se reunească și să-și trăiască viața, ca o familie adevărată, așa cum au fost de la început, și dacă Derin va ceda în fața iubirii desăvârșite dintre cei doi foști soți, vom putea afla în ultimul episod al fascinantei producții, sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D.

Începând din 3 martie, fanii serialelor turcești de la Kanal D, vor putea urmări, în premieră, primul serial dublat în română, “Destăinuiri”, o dramă psihologică inspirată din poveşti adevărate, un serial despre traumă și speranță.

Noua producție va putea fi urmărită, începând de săptămâna viitoare, în fiecare vineri și sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si