Un român, în vârstă de 44 de ani, și-a pierdut viața într-un autocar, în Italia.
Cornel, un român în vârstă de 44 de ani din Botoșani, și-a pierdut viața într-un autocar, în Italia. Acum, familia și apropiații lui își doresc să-l poată înmormânta alături de părinții săi în Botoșani, iar pentru aceasta au nevoie de sprijin, scrie Stiri Diaspora.
O parohie din Municipiul Botoșani a lansat un apel urgent către toți credincioșii în speranța de a obține ajutor pentru repatrierea botoșăneanului.
Muncitorul român nu mai avea părinți, așa că nimeni nu îi poate revendica trupul neînsuflețit
Vestea tragică a trecerii în neființă a acestui român a provocat o undă de șoc în comunitatea locală. Prietenii și membrii parohiei, conștienți de dificultatea și costurile ridicate implicate în repatrierea trupului neînsuflețit, s-au mobilizat pentru a face un apel către toți credincioșii din zonă. Apropiații îndoliați speră că prin generozitatea și sprijinul comunității vor reuși să strângă fondurile necesare pentru a-și putea aduce răposatul acasă.
”Astăzi, Cornel Ivolschi a murit departe de țara sa, dar în drum ce se îndrepta spre aceasta. Lucra în Spania și s-a pornit cu autocarul spre România, dar când autocarul tranversa Italia s-a simțit deodată foarte rău. A fost luat de către salvare și dus la spital, dar din păcate a murit”, se arată în apelul făcut de un apropiat.
Se pare că românul care a sfârșit pe teritoriul Italiei nu are niciun membru al familiei care să revendice trupul său neînsuflețit.
Cu toate acestea, un grup de cunoștințe din Spania, unde bărbatul a lucrat, împreună cu un preot din Botoșani, s-au mobilizat pentru a încerca să revendice trupul său și să strângă suma necesară pentru repatrierea sa în România. Aceste persoane implicate depun eforturi pentru a aduce acasă trupul neînsuflețit al bărbatului și pentru a-i oferi un înmormântare în țara sa natală.
Citește și: Cristian s-a stins din viață după mai multe zile de febră și stare de vomă. Părea o simplă viroză
Situația este una delicată, deoarece faptul că bărbatul nu are niciun membru al familiei prezent pentru a-i revendica trupul adaugă o presiune suplimentară în această încercare de a-l aduce acasă.
Cu toate acestea, dorința de a-i oferi un ultim omagiu în patria sa pare să fie puternică și determinată.