Accident feroviar teribil în Cehia. Cel puțin 4 oameni au murit și 23 sunt răniți

Patru oameni au murit și 23 sunt răniți după ciocnirea a două trenuri în Cehia, în noaptea de miercuri spre joi, transmite presa internațională.

Cel puțin patru persoane au murit după ce un tren de pasageri s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă în Republica Cehă, potrivit Sky News.

Salvatorii au spus că peste 300 de pasageri se aflau la bordul trenului de mare viteză când s-a produs coliziunea.

Douăzeci și trei de persoane au fost rănite în incidentul care a avut loc miercuri noaptea târziu în orașul Pardubice- la 100 km est de Praga.

Cum s-a produs coliziunea de trenuri din Cehia

Ministrul de Interne Vit Rakusan a declarat ca trenul de pasageri de mare viteza apartine companiei private RegioJet.

El a adăugat că niciunul dintre răniți nu se află într-o stare atât de gravă care să-i pună viața în pericol.

Ministrul Transporturilor, Martin Kupka, a declarat că linia ferată dintre Praga și partea de est a țării trebuie să fie închisă în timp ce autoritățile investighează coliziunea.
"Nu putem specula cu privire la cauza accidentului”, a spus domnul Kupka.

Compania de trenuri de stat, Czech Railways, a declarat că este probabil că linia va rămâne închisă cel puțin 24 de ore "din cauza amplorii accidentului”.

Știre în curs de actualizare


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri