Recensământul 2022 a început pe data de 14 martie. Pentru prima dată, în România, autorecenzarea se poate face online. Românii pot completa formularele în două moduri: singuri sau asistați de un operator, ori în locații special amenajate.
Recensământ 2022- completarea formularului de autorecenzare. Formularul a fost realizat astfel încât să nu aducă probleme celor care îl completează. S-a ținut cont de faptul că aceștia nu ar putea avea parte de o pregătire specială precum cea de care beneficiază recenzorii.
Citeste si: Recensământ 2022: Care este data limită până când se depun formularele?
Fiecare persoană va avea un formular propriu, special situației în care se află. Chestionarele vor fi particularizate pentru persoanele căsătorite sau necăsătorite, absolvenților de facultate sau de liceu, pe categorii de vârstă, angajaților sau pensionarior.
Până când trebuie completat formularul de autorecenzare?
Potrivit calendarului de desfășurare al Recensământului 2022, prima etapă, cea de autorecenzare, se desfășoară de luni, 14 martie, până pe data de 15 mai.
După ultima zi în care se poate completa formularul de autorecenzare urmează, de pe 16 mai până pe 17 iulie 2022, colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, în baza tabelelor.
Citeste si: Platformă Recensământ 2022: Unde şi cum se completează chestionarul online?
Preşedintele INS, Tudorel Andrei, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că procesele de la Recensământ sunt informatizate.
„Care sunt noutăţile mari ale acestui recensământ. În primul rând, eliminarea completă a hârtiei. Este vorba de o informatizare a tuturor proceselor de culegere, prelucrare şi diseminare. Inclusiv la diseminare Institutul îşi propune o metodă inovatoare, astfel încât fiecare utilizator să poată să-şi construiască propriile statistici, interacţionând cu mediul informatic disponibil pe site-ul instituţiei. Al doilea lucru: transparenţă totală în pregătirea, culegerea şi prelucrarea datelor statistice. Aici, lucrul foarte important este că prin cadrul legal s-a constituit un Consiliu de Comunicare şi Transparenţă, condus de preşedintele Academiei Române, domnul academician Ioan Aurel Pop.
Pașii care trebuie parcurși pentru autorecenzare
Pasul 1: formularul de pre-înregistrare, pe site-ul www.recensământromânia.ro în partea de sus a paginii există un buton portocaliu care se numește „PLATFORMĂ AUTORECENZARE”, care va deschide formularul
Apoi, potrivit explicațiilor, trebuie completate datele din formular. În prima secțiune se vor regăsi informații referitoare la capul gospodăriei (persoana de referință), în cea de-a doua parte locul de reședință obișnuită, în a treia secțiune membrii gospodăriei, iar în cea de-a patra secțiune locuințele secundare neocupate din gospodărie.
Citeste si: Recensământul populației 2022. Cum să completezi online formularul pentru a primi o zi liberă
Pasul 2: chestionarul de auto-recenzare. Se va deschide cu o copertă unde vor apărea toate informațiile necesare referitoare la procesul de auto-recenzare. Secțiunea pentru recenzarea locuinței va fi completată de capul gospodăriei (informațiile solicitate fac referire la: componenţa gospodăriei, lista membrilor gospodăriei, informaţii despre membrii gospodăriei, informaţii despre locuinţă). Secțiune de recenzare a persoanei va fi completată de capul gospodăriei, dar și de persoanele indicate în pre-înregistrare, iar apoi fiecare membru menționat va primi un chestionar. Pasul doi se termină cu o secțiue de finalizare unde sunt are loc o statistică a întrebărilor unde s-a răspuns și unde se va trimite chestionarul către baza de date.
Pasul 3 presupune verificarea autorecenzării. După trimiterea chestionarului către baza de date a Recensământului se poate verifica dacă ați completat corect chestionarul accesând „VERIFICAREA AURORECENZĂRII” de pe site. În acest pas va fi nevoie de introducerea CNP-ului și va fi generată automat „DOVADA AUTORECENZĂRII”.
În cazul în care chestionarul de recensământ nu a fost completat corect, veți primi un mesaj de eroare și va trebui să reluați procesul de auto-recenzare de la început.
Citeste si: Zi liberă Recensământ 2022: Cum se acordă şi cine beneficiază de liberul pentru autorecenzare?
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.