Recomandarea lui Valeriu Gheorghiță pentru cei vaccinați cu Johnson & Johnson. Ce rapel vor putea face

Campanie vaccinare

(Sursa foto: PixaBay)

Cei vaccinați cu Johnson & Johnson pot face rapelul cu Moderna sau Pfizer, iar în unele cazuri chiar cu Johnson & Johnson.

Valeriu Gheorghiţă, a recomandat, vineri, persoanelor vaccinate cu Johnson & Johnson, să facă vaccin pe bază de ARN mesager, respectiv Pfizer sau Moderna.

Rapel cu Pfizer sau Moderna

”În această săptămână, am decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel după minim şase luni cu vaccinuri pe bază de ARn mesager, fie de la Compania Biontech/Pfizer, fie de la Moderna. În cazul în care se optează pentru vaccinul de la

Moderna, doza va fi întreagă, echivalentul a 100 de micrograme”, a anunţat, vineri, Valeriu Gheorghiţă.

Citeste si: Bilanț coronavirus, 29 octombrie 2021. Câte cazuri și câte decese s-au înregistrat în ultima zi

Nu este exclus nici rapelul cu Johnson & Johnson 

”Prima recomandare foarte fermă este de a face un vaccin pe bază de ARn mesager, dar se permite la opţiunea persoanei respective să se administreze doza de rapel cu acelaşi vaccin de la Johnson & Johnson”, a mai afirmat Gheorghiţă.

Citeste si: Maratonul vaccinarii în Capitală în fiecare weekend, până la sfârșitul anului


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri