Restricții de circulație, sâmbătă și duminică, pentru mașinile mari, în mai multe județe din țară
Restricțiile de circulație sunt aplicate din cauza caniculei, iar mașinile mai mari de 7,5 tone vor circula după un anumit program.
CNAIR a anunțat că, sâmbătă și duminică, în mai multe județe din țară, autoturismele mai mari de 7,5 tone vor avea restricții de circulație.
„Sâmbătă şi duminică (23 – 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în judeţele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare”, a transmis, joi, CNAIR, într-un comunicat de presă.
Citeste si: Infernul climatic- după caniculă, vijelii și grindină
Această restricție vine ca urmare a avertizărilor de caniculă emise pentru acest weekend.
”Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”,
Restricția va fi aplicată pentru județele în care s-a emis cod portocaliu, dar se va face excepție de la restricții pentru următoarele autoturisme:
• transporturilor de persoane;
• transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
• vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
• transporturi funerare;
• transporturi poştale;
• transporturi de echipamente de prim ajutor;
• transporturi pentru distribuire de carburanţi;
• transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
• transporturi pentru tractări vehicule avariate;
• transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
Citeste si: VIDEO- Un tren a rămas în câmp trei ore la Târgu Jiu. Zeci de călători au fost ținuți în căldura infernală
• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
• transporturi apă îmbuteliată;
• transporturi produse provenite din exploatări agricole;
• transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.