Rezultate Admitere Medicină 2022: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti organizează, duminică, 24 iulie 2022, începând cu ora 9.00, concursul de admitere.

Rezultatele la admitere Medicină 2020 vor fi publicate pe umfcd.ro.

Fiecare elevi va primi punctajul obţinut după ce predă lucrarea, urmând ca listele pentru buget şi taxă să fie publicate ulterior la avizierul Facultăţii de Medicină- UMF Carol Davila Bucureşti.

Record de înscieri

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidați înscriși la concursul de admitere care va avea loc duminică, 24 Iulie 2022, începând cu Ora 9. Astfel, pentru ocuparea celor 1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 – finanțate de la bugetul de stat, 378 – cu taxă) s-au înscris 3.497 de candidaţi, în creștere cu 70 de candidați comparativ cu ediția din 2021 și cu 171 față de cea din 2020.

Concursul de admitere la studiile universitare de licență din cadrul UMF Carol Davila Bucureşti în domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfășura în mai multe locații din capitală.

Citeste si: Subiecte Admitere Medicină 2022: Grilele corectate, publicate de UMF Bucureşti

Candidații înscriși pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultățile de Medicină și Medicină dentară, vor susține concursul de admitere în spațiile special amenajate din cadrul Complexului Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), iar pentru Facultatea de Farmacie și la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul Facultății de Farmacie, respectiv din Palatul Facultății de Medicină din București.

Rezultate Admitere Medicină 2022

Rezultate Admitere Medicină 2022

Rezultate Admitere Medicină 2022. Locuri la taxă şi la buget

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi la UMF Carol Davila pentru admiterea în anul universitar 2022-2023, aceasta creionează pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 718 locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă. Pentru Facultatea de Medicină Dentară (360 de credite, durată 6 ani de studiu) regăsim un număr 215 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 120 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală (240 de credite, 4 ani de studiu,) sunt 96 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă, iar pentru specializările Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală respectiv Tehnică dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 47 de locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă, respectiv 49 de locuri finanţate de la buget şi 1 loc cu taxă.

Citeste si: Subiecte Admitere UMF Bucureşti 2022: Grilele pentru Medicină

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Rezultate Admitere Medicină 2022 - UMF Carol Davila Bucureşti

Rezultate Admitere Medicină 2022 - UMF Carol Davila Bucureşti

“Pentru admiterea la studiile de licență din cadrul Universității noastre asistăm și anul acesta la un nou record, în ceea ce privește numărul candidaților înscriși, 3.497 de absolvenți de liceu, cu 70 mai mulți în comparație cu cei care au concurat anul trecut și cu 171 în plus față de numărul celor înscriși la ediția din 2020, fapt care ne arată un interes amplificat și continuu al tinerilor față de profesia de medic. Mai mult, anul acesta, UMF ”Carol Davila” se bucură de accederea la studiile de licență la medicină a 24 de olimpici, precum și de faptul că 23 de candidați înscriși la concursul de admitere au obținut media 10 la examenul de bacalaureat. Dacă celor 24 de olimpici le spun de pe acum un călduros ”Bun Venit!” în Universitatea noastră, tuturor candidaților le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere ” a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Facultatea de Medicină: 2.405 candidați pentru cele 718 locuri

Pentru cele 718 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.405 candidați (față de 2.337 candidaţi – 2021), pentru Facultatea de Medicină Dentară, 552 de candidaţi/215 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 115 de candidaţi/120 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 425 de candidaţi/192 de locuri (Asistență Medicală Generală – 268, Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală – 70 iar Tehnică dentară – 87).

378 de locuri cu taxă

Pentru candidații ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie alte 378 de locuri cu taxă.

în 2021, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.629 de locuri (1.236 –finanțate de la bugetul de stat, 393 – cu taxă) s-au înscris 3.427 de candidaţi, cu 101 mai mulți față de ediția din 2020, (2.337-Medicină, 595-Medicină Dentară, Farmacie-122, FMAM-345);

în 2020 – 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenți de liceu dintre care 2.246 la Medicină și 541 la Medicină Dentară;

în 2019 – 1.154 de locuri, dintre care 310 locuri cu taxă (nr total candidați 3.058, 2.002 – Medicină și 448 – Medicină Dentară);

în 2018 – 1.402 locuri, dintre care 302 locuri cu taxă, (nr total candidați – 2.976, 1.823 – Medicină și 485 -Medicină Dentară);

Citeste si: Examen Admitere Medicină 2022: Anunţ important pentru elevi!

în 2017 -1.468 de locuri, dintre care 440 de locuri cu taxă (nr total candidați – 2.996, 1.811 – Medicină și 547 Medicină Dentară)

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

în 2016 – 1.420 de locuri, dintre care 470 de locuri cu taxă (nr total candidați – 3.168, 1.942 – Medicină și 583 – Medicină Dentară).

Rezultate Admitere Medicină 2022 - UMF Carol Davila Bucureşti

Rezultate Admitere Medicină 2022 - UMF Carol Davila Bucureşti

24 de olimpici, admişi fără examen

Anul acesta, 24 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, admiterea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără susținerea concursului. Totodată, dintre cei 3.497 de candidaţi care vor intra în concurs, duminică, 24 Iulie 2022, Ora 9, 23 au obţinut nota maximă, 10, la examenul de bacalaureat.

Citeste si: Subiecte Admitere Medicină 2022: Cum vor arăta grilele din acest an pentru Medicină Generală, Stomatologie şi Farmacie?

Rezultate Admitere Medicină 2022. Taxa de studii pentru UMF Carol Davila 2022

Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2021–2022 sunt de 15.000 lei /an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Medicină Dentară, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa anuală de studiu va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală). În ceea ce privește taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licență în UMFCD, aceasta a fost ,anul acesta, 300 de lei.

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si