Femeia suspectă de infectarea cu tulpina Omicron a făcut primele declarații despre starea ei de sănătate. Românca a anunțat că a călătorit mult.
O femeie, de 48 de ani, din Codlea ar putea fi infectată cu tulpina Omicron. Românca a mărturisit că a stat în Africa mai mult de o lună. Ea a făcut primele declarații, privind starea sa de sănătate și a spus că este asimptomatică. Femeia nu are dureri de cap, nici de gât, nu simte durere, așadar consideră că este într-o stare bună.
O femeie din Brașov și un bărbat din Vaslui sunt suspectați că ar fi infectați cu Omicron. Conform specialiștilor, noua variantă Sars-Cov-2 este mult mai contagioasă decât cele anterioare.
Ce a transmis românca infectată cu Omicron
Unul dintre sportivii din naţionala de rugby și ceilalți doi români sunt suspectați că ar putea fi infectați cu noua tulpină detectată a coronavirusului, tulpina Omicron.
Citeste si: Octavian Jurma: „Valul 4-Delta ne-a lovit ca un tsunami. Valul 5-Omicron ne va lovi ca un trăsnet”
Niciunul nu are simptome specifice infectării cu noul coronavirus, deși testele pe care le-au făcut au avut rezultat pozitiv. Femeia de 48 de ani din Codlea, una dintre cele trei persoane suspecte, a oferit și primele informații despre starea ei de sănătate.
„Mă simt bine. În afară că am călătorit mult în avion şi un pic, na, se simte de la aerul condiţionat. Nu am febră, nu am dureri, respir foarte bine”, a spus femeia, conform Observator.ro.
Citeste si: Raed Arafat a vorbit despre tulpina Omicron: „Va ajunge peste tot. Nimeni nu va putea s-o oprească”
Românca a declarat că toți oamenii din Africa se „protejau ca la carte”. Ea a stat acolo, mai bine de o lună.
„Eu acolo am văzut că oamenii se protejează foarte mult. Foarte mult. Au grijă, în toate magazinele, în toate încăperile unde intri te dezinfectează, porţi mască, îţi ia temperatura”, a mai spus femeia, pentru aceeași sursă.
Când s-a întors din Africa, românca a făcut un test pentru a depista infectarea cu noul coronavirus.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a afirmat că probabilitatea de infectare cu noul coronavirus, cu tulpina Omicron este mare, tocmai datorită faptului că este o tulpină care prezintă multe mutaţii.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.