Surse: Raed Arafat a cerut în ședința de Guvern introducerea testelor PCR obligatorii pentru toate persoanele

Raed Arafat a propus astăzi în ședința de Guvern teste PCR obligatorii pentru toți cei care doresc să intre în România.

(Sursa foto: Google)

Șeful DSU, Raed Arafat ar fi propus vineri în ședința de Guvern ca din 5 decembrie, până în 5 ianuarie toate persoanele care intră în țară să prezinte teste PCR. Măsura ar fi menită să prevină răspândirea variantei Omicron a SARS-CoV-2.

Surse din politică au precizat că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu s-ar fi opus acestei propuneri, argumentând că s-ar bloca vămile exact în perioada de sărbători când tot mai mulți români din Diaspora vor veni acasă.

Citeste si: Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată. Franța intră în zona roșie, Spania în zona galbenă

S-a cerut un alt proiect

Șeful DSU, Raed Arafat are ca obligație să găsească ți să revină cu un alt proiect de gestionare a pandemiei pentru perioada vacanței de iarnă.

Șeful DSU se află în relații reci cu membrii din PSD după ce Alexandru Rafila a anunțat că gestionarea pandemiei ar trebui să revină Ministerului Sănătății și nu către DSU.

Citeste si: OMS a anunțat că până acum nu a fost raportat niciun deces asociat variantei Omicron

Raed Arafat a avertizat în privința variantei Omicron

Șeful Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, consideră că varianta Omicron a noului coronavirus va înlocui cel mai probabil varianta Delta și că nu este exclus să apară şi alte mutaţii îngrijorătoare ale SARS-Cov2.

„Cu cât această variantă începe să se răspândească mai repede, la un moment aşa cum varianta Delta a înlocuit varianta precedentă ei, varianta Omicron va înlocui varianta Delta şi va deveni cea predominantă”, a spus Raed Arafat. 

„Oamenii trebuie să înţeleagă că situaţia este una destul de serioasă şi că trebuie respectate unele reguli”, a mai adăugat Arafat.

Citeste si: Medicul Adrian Streinu-Cercel, anunț important pentru români: când începe valul 5 al pandemiei

Raed Arafat susține că vaccinarea este singura soluție

„Toate informațiile arată că începem să culegem date științifice despre varianta Omicron și încep observațiile medicilor și cercetările pe care le fac într-o perioadă relativ scurtă să ne arate că în continuare vaccinul este foarte important, în continuare vaccinul poate să fie soluția pentru a opri nu numai răspândirea și impactul asupra sistemului sanitar, care eu cred că este cea mai importantă contribuție a vaccinului și ne permite să trăim cu cât mai puține restricții posibile în perioada asta, să conviețuim cu acest virus, ne arată că situația încă

nu s-a terminat”, a mai spus Raed Arafat.

Citeste si: Raed Arafat, avertisment despre varianta Omicron. "Situaţia este una serioasă. Va înlocui varianta Delta și va deveni predominantă"


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri