Iată care este rugăciunea care trebuie spusă de către credincioși de Bobotează!
Boboteaza reprezintă, de fapt, sărbătoarea dedicată botezului Domnului în apa Iordanului.
Această sărbătoare, a Bobotezei, mai este cunoscută și sub numele de „Epifanie”, „Teofanie”, „Arătarea Domnului” sau „Descoperirea cuvântului Întrupat”.
Rugăciune de Bobotează
''În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ție. Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce ședeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ție. Păcătoșilor şi vameșilor, pentru mulțimea milei Tale Te-ai arătat, Mântuitorul nostru. Că unde avea să strălucească Lumina Ta, dacă nu celor ce ședeau întru întuneric? Iubitorule de oameni, Slavă Ție.
Citește și: Se spală de Sfântul Ioan 2023? Răspunsul preoților
Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru același acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit. Pe Adam, cel stricat, iarăși îl zidește în apele Iordanului şi capetele diavolilor, celor ascunși, le sfărâmă Împăratul veacurilor, Domnul, că S-a preaslăvit. Cu Focul Cel fără de materie al Dumnezeirii, în Trup materialnic îmbrăcându-Se, cu apa Iordanului Se acoperă Cel Ce S-a Întrupat din Fecioară, Domnul, că S-a preaslăvit.
Cel Ce spală păcatele oamenilor, împreună cu aceștia S-a curățit în Iordan, cu care voind S-a asemănat, rămânând Ceea Ce era şi pe cei din întuneric îi luminează Domnul, că S-a preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin''.Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru ziua de 6 ianuarie
De-a lungul timpului creștinii ortodocși români au păstrat pentru această mare sărbătoare datinile, tradițiile și obiceiurile din moși-strămoși.
În toate comunitățile creștin-ortodoxe se țin tot felul de ritualuri. Unul dintre ele vorbește despre aflarea destinului tinerelor fete necăsătorite.
Tinerele, după slujbă, potrivit tradiției, merg la părinte și-i cer un fir de busuioc sfinţit.
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.