Florin Cîțu, actualul ministru de finanțe, a fost cât pe ce să devină premier, fiind nominalizat de președintele Klaus Iohannis cu formarea unui nou guvern, dar pe 12 martie, cu 10 minute înainte de votul din Parlament, Cîțu și-a depus mandatul, invocând faptul că doar președintele partidului, Ludovic Orban, poate fi prim ministru. Mai mult, ultimele decizii ale ministrului, care nu ajută aproape deloc datornicii la bănci, deși sunt prezentate ca mari realizări, l-au transformat pe Cîțu într-un personaj controversat al momentului. 

Citeste si: Cîţu: Ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului pentru o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de 31.12 2020

Ca orice demnitar care se respectă, Florin Cîțu are o avere considerabilă: o casă și un apartament, un cont la Raiffeisen Bank și un credit de 303.000 euro la ING, dar și multe donații de la părinții săi. Florin Cîţu deţine, împreună cu fratele George, câte 50% fiecare, din 3 terenuri de 1 hectar (teren agricol), 75 hectare (teren forestier) şi 1.250 mp (intravilan). Toate au fost obţinute prin donaţie de la părinții săi, Elena şi Vasile Cîţu, conform declarației de avere. Mai mult, presa vâlceană scria recent că Instanța i-a retrocedat Elenei Cîțu, mama lui Florin Cîțu, aproximativ 50 de hectare de pădure lângă pârtia de schi din Voineasa.

Generoșii părinți ai lui Florin Cîțu locuiesc în cătunul Tulei, comuna Golești (județul Vâlcea), într-o casă cochetă, atent îngrijită, dar cocoțată pe o culme legată de civilizație printr-un singur drum desfundat și pe care poți rămâne lejer cu mașina în pană. Tatăl ministrului, Vasile, a acceptat să vorbească pentru știrilekanald.ro despre fiul său: ”Vă spun sincer, eu nu îmi doream să fie premier. E și așa tare greu, îl văd rar, are multe responsabilități(...)

Vine pe aici mereu, plimbă câinele prin pădure, normal că ține la locurile astea”,  ne-a spus tatăl lui Cîțu. 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Larisa de la „Casa Iubirii” și-a făcut iubit! Primele imagini cu bărbatul care i-a furat inima- wowbiz.ro

Apoi, bărbatul a început să povestească marea lui problemă, și nu de ieri, de azi. ”Domnilor, nu vedeți ce hal de drum e aici? Îți rupi gâtul până aici, nu numai mașina. Dar cine să facă ceva, dacă primăria nu e interesată de nimic? E primar PNL în sat, m-am dus la el să vorbesc, dar știți ce mi-a zis? ”Să dea bani băiatul mata dacă vrei drum. Că tot se plimbă cu câinii pe aici!”. Soția mea a avut proces cu ei pentru o bucată de pădure care ne aparținea, iar ei au preferat să plătească 6000 de lei unui avocat decât să dea banii ăștia ca să facem drumul”,  a răbufnit tatăl ministrului de finanțe. 

”Eu nu mă opresc aici. Când au venit în inspecție de la prefectură, primarul s-a făcut nevăut, a dispărut când să dea ochii cu mine.

Eu am notificat autoritățile că dacă într-un interval stabilit de timp nu-mi fac drum, îmi fac eu singur unul și apoi pun statul să plătească! Totul e legal. Păi și drumul ăsta de aici, așa cum arată el, tot eu l-am făcut, din buzunarul meu! Cred că cu totul o să mă coste undeva pe la vreo 6000 de lei”, ne-a    declarat Vasile, tatăl lui Florin Cîțu

Citeste si: Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”- kfetele.ro

Citeste si: Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie? Medicii, noi detalii despre procesul de recuperare- radioimpuls.ro

Florin Cîțu a absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University, potrivit alegeriparlamentare2016.ro. A fost economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande (2001-2003) şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii (2003-2005). În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist şef (2006-2007) şi şef al departamentului pieţe financiare (2007-2011), pentru ca ulterior să fie consultant şi analist economic.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si