Scrisoarea emotionanta a maresalului Ion Antonescu catre sotia lui, Maria, inainte de executie: "Singura mea dorinta este ca tu sa traiesti"

Maresalul Ion Antonescu a fost condamnat la moarte pe 17 mai 1946 in procesul denumit de regimul comunist "procesul marilor criminali de razboi". Executia lui a fost stabilita pentru data de 1 iunie 1946.

Inainte de a fi executat, maresalul Ion Antonescu a avut o singura dorinta: sa-si revada macar pentru ultima oara sotia. Maria, pe care o alinta Rica, era si ea intemnitata in subsolul doi al Ministerului de Interne, scrie adevarul.ro.

Inainte de a o vedea, Ion Antonescu si-a asternut gandurile pe o foaie de hartie si cand si-a revazut sotia i le-a citit.

"Scumpa mea Rica,

Am stat cu capul sus si fara teama in fata judecatii, dupa cum stau si-n fata Justitiei Supreme. Asa sa stai si tu!

Nimeni in aceasta tara nu a servit poporul de jos cu atata dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la munca pana la banul nostru, de la suflet, la viata noastra, fara a-i cere nimic.

Nu-i cerem nici azi. Judecata lui patimasa, de azi, nu ne injoseste si nu ne atinge. Judecata lui de maine va fi dreapta si ne va inalta.

Sunt pregatit sa mor, dupa cum am fost pregatit sa sufar. Dupa cum si viata mea, toata viata mea, mai ales in cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost inaltatoare. Imprejurarile si oamenii nu ne-au ingaduit sa facem binele pe care impreuna am dorit cu atata pasiune sa-l facem tarii noastre.

Suprema vointa a decis altfel. 'Am fost un invins', au fost si altii…, multi altii. Dupa dreapta judecata, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune si pe noi. Popoarele in toate timpurile si peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic si nu regreta nimic. Sa raspundem la ura cu iubire, la bine cu mangaiere, la nedreptate cu iertare.

Ultima mea dorinta este ca tu sa traiesti.

Retrage-te intr-o manastire. Acolo vei gasi linistea necesara sufletului si bucata de paine care azi nu o mai poti plati. Am sa rog sa fiu ingropat langa ai mei, care mi-au fost strabuni si calauzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi intre cei cu care am copilarit si cu care am cunoscut si durerile si lipsurile. imprejurarile ne-au indepartat viata de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodata. Poate vei gandi ca tot acolo langa mine trebuie sa fie si ultimul tau locas. Scoborand in mormant, eu azi, tu maine, ne vom inalta, sunt sigur, acolo unde va fi singura si dreapta rasplata.

Te strang in bratele mele cu caldura.
Te imbratisez cu dragoste.
Nici o lacrima!
Ion."