După zile cu temperaturi de vară, vremea se schimbă radical. Meteorologii anunță frig, vânt puternic și chiar viscol.
Revine frigul în mare parte din țară. Vineri, 17 martie, începând cu ora 10:00 intră în vigoare un cod galben care vizează intensificări ale vântului, viscol în zona înaltă de munte. Atenționarea meteorologică este valabilă până marți, 18 martie, ora 10:00.
„În Banat, Crișana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul și vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei, precum și la munte vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75...90 km/h și va fi viscol”, informează ANM.
Vremea se răcește semnificativ în următoare zile
De duminică, 16 martie, de la ora 10:00 a intrat în vigoare o informare meteo care vizează precipitații mixte, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă și îngheț la sol. Avertismentul este valabil până pe 20 martie, la ora 10:00.
„În cea mai mare parte a țării, până marți seara, vor fi precipitații care vor acumula local cantități de apă de 10...20
În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40...50 km/h. Nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative, iar în depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger. Se va produce brumă și local îngheț la sol”, precizează meteorologii.
Meteorologii au emis încă o atenționare tip cod galben care vizează intensificări ale vântului.
„În Dobrogea, Bărăgan și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h și izolat de 70 km/h”, mai transmite ANM.