Ședință de urgență la Ministerul Sănătății în criza COVID. Ce decizii s-au luat

Ședință de urgență la Ministerul Sănătății în criza COVID, convocată de ministrul Vlad Voiculescu. Principalele decizii au legătură cu suplimentarea numărului de paturi ATI, în contextul apropierii de numărul maxim al capacității de spitalizare în valul trei al pandemiei COVID.

Razvan Ilie, luni 15 martie 2021 , 11:11

sedinta covid
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, anunță că două unități de terapie intensivă mobilă vor ajunge la două spitale din Capitală, una la Spitalul Sfântul Ioan și a doua la spitalul Victor Babeș.
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Ministerul Sănătăţii a organizat luni o şedinţă cu reprezentanţii spitalelor COVID şi suport COVID din Bucureşti privind creşterea numărului de paturi de Terapie Intensivă, au declarat surse medicale, pentru Agerpres.

La şedinţa de luni dimineața, au luat parte ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precum şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

Citeste si: Spitalele COVID, din nou supraaglomerate. Medic: „Acea cifră de 4.400 nu este reală. Sunt mult mai mulți”

O altă şedinţă cu reprezentanţi ai spitalelor judeţene şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică urmează să aibă loc luni, cel mai probabil începând cu ora 11,00, au precizat sursele citate.

Raed Arafat: Noi unități mobile ATI în Capitală

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, anunță că două unități de terapie intensivă mobilă vor ajunge la două spitale din Capitală, una la Spitalul Sfântul Ioan și a doua la spitalul Victor Babeș.

Ele se adaugă TIR-ului ATI care funcționează deja la Institutul „Marius Nasta”. Raed Arafat anunță că, în ultimele zece zile, aproape 500 de ventilatoare pentru ventilație non-invazivă au ajuns în secțiile COVID din spitale, scrie adevărul.ro.

Citeste si: Orașul Bragadiru întră în carantină pentru 14 zile. Ce spune prefectul Capitalei despre carantina în București

Spitalele COVID, din nou supraaglomerate

Spitalele COVID din România se află din nou sub presiune. Crește numărul de infectări și numărul celor care fac forme grave ale bolii. În Capitală, duminică seară nu mai era niciun pat liber la secția ATI.

Duminică, 14 martie 2021, în România au fost raportate 4.383 de noi cazuri COVID-19, în timp ce în secțiile de terapie intensivă sunt 1.232 de pacienți. În toată țara, mai sunt libere doar 30 de paturi la ATI pentru bolnavii de COVID.

Citeste si: VIDEO| Carantină de noapte, de la ora 22:00

În aceste condiții, premierul Florin Cîțu a cerut creșterea numărului de paturi ATI pentru bolnavii de COVID la 1.600.

De asemenea, a dat misiune Inspecției Sanitare de Stat să țină zilnic evidența locurilor de la terapie intensivă.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR miercuri, 21 aprilie 2021: Euro scade, dolarul crește! Cum arată... Curs valutar BNR miercuri, 21 aprilie 2021: Euro scade, dolarul crește! Cum arată ultimele cotații
spotmedia.ro
Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează.... Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează. Ce e de făcut? Interviu
spotmedia.ro
Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează.... Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează. Ce e de făcut? Interviu
b1.ro
Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce... Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce SECRET ascunde
infoactual.ro
Previziuni Carmen Harra despre război: Va schimba lumea pentru totdeauna Previziuni Carmen Harra despre război: Va schimba lumea pentru totdeauna
infoactual.ro
Nu spune niciodată ASTA! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului! Nu spune niciodată ASTA! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si