Sfârşit tragic pentru un motociclist de 36 de ani. A murit după ce un șofer de camion a virat la stânga fără să se asigure
Tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază, în zona localității Vâlcele, pe DN1-E60, județul Cluj.
Încă o nenorocire pe șosea! De data aceasta un motociclist din Câmpia Turzii și-a pierdut viața la doar 36 de ani.
Accidentul s-a produs, o arată primele date ale anchetei, între motociclistul de 36 de ani și un șofer de camion de 59 de ani.
Citește și: VIDEO Mirel a murit la doar 17 ani, după ce a căzut de la 7 metri înălțime. Mergea cu bicicleta pe o punte degradată atunci când s-a petrecut tragedia
A murit pe loc
Iar impactul a survenit după ce șoferul de TIR a făcut un viraj la stânga fără să se asigure, moment în care l-a lovit din plin pe bărbatul de pe motor, care circula din sens invers.
În urma accidentului, motorul și cel care-l conducea au luat foc. Ulterior, la fața locului au ajuns salvatorii, chemați prin apel la numărul unic de urgență 112, însă medicii nu i-au mai putut salva viața tânărului.
De asemenea, s-a intervenit și cu două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, dar decesul acestuia a fost inevitabil.
În curs este acum o anchetă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Citește și: Român ucis de tren în Germania. Bărbatul lucra în apropierea șinelor când a fost lovit
Ce spun poliţiştii
În data de 1 august a.c., în jurul orei 14.50, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1-E60, în zona localității Vâlcele, în care au fost implicate un autocamion și un motociclu. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 59 de ani, din comuna Feleacu, în timp ce conducea un autocamion pe direcția Cluj-Napoca – Turda, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar, împrejurare în care nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu condus din
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În prezent, traficul se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.