Sindicaliştii din Poliţie protestează, miercuri, în faţa Guvernului, cerând ”nu doar drepturile cuvenite, ci şi eficientizarea serviciului poliţienesc”.
Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) organizează marţi o acţiune de protest în faţa Guvernului, potrivit unui comunicat remis de organizaţie.
Protestul este programat de la ora 10.30
”Protestele noastre vizează nu doar drepturile cuvenite, ci şi eficientizarea serviciului poliţienesc derulat în slujba cetăţenilor”, au transmis sindicaliştii.
Acţiunea are loc după ce solicitările adresate de FSNPPC şi de alte 14 organizaţii ale angajaţilor din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională nu au fost îndeplinite de Guvern.
Citeste si: Proteste si amenintari in ucraina
Ce revendică sindicaliștii din Poliție
„1. aplicarea integrală a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce priveşte Anexele VI şi VIII, care fac referire la poliţiştii, militarii şi personalul contractual din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională;
2. indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, conform legii, pentru anul 2019 (nu doar pentru anul 2020) şi asigurarea asistenţei medicale de calitate în condiţiile în care suntem plătitori de CASS;
3.majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru a eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative;
4. diminuarea deficitului de personal poliţienesc, pentru a ne putea îndeplini misiunile de ordine şi siguranţă publică, în interesul comunităţii şi al statului, la standardele prevăzute de lege, dar şi pentru a evita suprasolicitarea continuă a personalului operativ, prin efectuarea de misiuni şi sarcini suplimentare, zi de zi;
5. dotarea logistică a poliţiştilor, cu mijloace de mobilitate, dar şi cu echipamente de intervenţie şi de protecţie fizică adecvate îndeplinirii misiunilor;
6. impunerea forţată a unor sarcini cu specific medico-sanitar, pentru care nu avem pregătirea necesară, în toată perioada stării de urgenţă şi a stărilor succesive de alertă, declarate de Guvern, pe timpul pandemiei, începând cu 15 martie 2020;
7. eficientizarea dialogului social cu Guvernul şi MAI, în ceea ce priveşte drepturile/interesele poliţiştilor şi ale personalului contractual.”
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.