VIDEO | Student găsit spânzurat în ziua în care trebuia să își dea licența la Facultatea de Drept
Tragedie vineri dimineața, în Timișoara. Un tânăr a fost găsit spânzurat în casă. Acesta a fost descoperit de colegii de facultate.
Tânărul de 24 de ani locuia într-un apartament, pe strada Bradul, în apropierea stadionului Dan Păltinișanu. El a fost găsit de colegii lui de facultate, după ce acesta nu s-a prezentat la examenul de licență.
Nu s-a prezentat la examenul de licență
Vineri dimineață, acesta ar fi trebuit să susțină examenul de licență la Facultatea de Drept.
Colegii lui și-au dat seama că ceva nu este în ordine și au mers să îl caute acasă.
Studentul a fost descoperit spânzurat de calorifer, într-una din camerele apartamentului. La fața locului s-au deplasat polițiștii care fac acum cercetări, conform procedurilor, pentru ucidere din culpă.
A fost întocmit dosar penal
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.
Citeste si: Un român și-a bătut și amenințat tatăl, în Italia. Tânărul voia să-i ia economiile
"La data de 09.09.2022, în jurul orei 10:50, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Bradul din Timișoara, un bărbat s-ar fi sinucis.
Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în apartament fiind găsit, din nefericire, trupul neînsuflețit al unui un bărbat de 24 de ani.
În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului.", se arată într-un comunicat trimis de autorități.
Citeste si: Peste 80 de migranți au fost depistați într-o clădire dezafectată din Timișoara
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.