Surse din Guvern susțin că premierul Nicolae Ciucă nu îl va demite pe Florin Roman: „Există organe abilitate care vor decide dacă a plagiat”

demitere Florin Roman

Surse din Guvern susțin că prim-ministrul Nicolae Ciucă nu îl va demite pe ministrul Cercetării Florin Roman.

(Sursa foto: Google)

Surse guvernamentale au declarat pentru News.ro că premierul Nicolae Ciucă nu îl va demite pe ministrul Cercetării Florin Roman, în ciuda tuturor suspiciunilor de plagiat din lucrarea sa de disertație.

„Imediat după ce în presă au apărut informaţii legate de lucrarea de disertaţie a ministrului Cercetării, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut lui Florin Roman să vină cu explicaţii publice. Mai departe, avem instituţii specializate şi organe abilitate care vor decide dacă lucrarea e plagiată sau nu”, au declarat surse apropiate premierului Nicolae Ciucă.

Citeste si: Octavian Jurma, semnal de alarmă despre noile restricții de sărbători: ,,Când toată lumea trage obloanele, noi le deschidem"

Dacian Cioloș a cerut demiterea lui Florin Roman

Președintele USR, Dacian Cioloș, i-a cerut joi premierului Nicolae Ciucă demiterea ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman, după ce o publicație a scris că acesta și-ar fi plagiat lucrarea de disertație susţinută la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, în 2012. 

Citeste si: De ce l-a chemat premierul Ciucă la Guvern pe șeful BNR, Mugur Isărescu

Ce a spus ministrul Cercetării

„Plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea e nefondată”, a declarat Florin Roman pe Facebook. 

Acesta a precizat că, într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, a inclus și o parte a suportului de curs, pus la dispoziția studenților. 

„La finalul dizertaţiei, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aş spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanţă pentru cei care şi-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susţină o campanie de denigrare a mea/ sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat. Aceasta e ultima mea intervenţie pe acest subiect.

Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspund la acuzaţii nefondate”, a mai adăugat ministrul Florin Roman. 

Citeste si: Primarul din Capitală care sancționează colindătorii cu boxe: ,,Nu sunt primiți cu înregistrări cu munca altora”

 


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...