Țara care ar putea face vaccinarea anti-COVID obligatorie
Ar putea deveni obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 a personalului medical pentru Marea Britanie. Guvernul britanic s-a gândit la această variantă pentru a încerca să stopeze infecţiile din spitale, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Cel care a făcut anunțul și și-a exprimat dorința de a vaccina pesonalul medical al Marii Britanii a fost chiar secretarul de stat pentru vaccinarea anti-COVID-19, Nadhim Zahawi.
O modalitate de a-i proteja pe cei vulnerabili în fața virusului
Coordonatorul campaniei britanice de vaccinare, Nadhim Zahawi, este de părere că impunerea obligativității a vaccinării medicilor din Marea Britanie este o soluție pe care o are în vedere, însă există și un precedent pentru acest lucru.
„Există un precedent pentru acest lucru; evident că medicii chirurgi sunt vaccinaţi împotriva hepatitei B. Deci este o soluţie pe care o avem, cu certitudine, în vedere”, a mai declarat Nadhim Zahawi.
Totodată, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a mai decis și instituirea măsurii carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, pentru cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România din țările terțe, indiferent de zona în care este încadrată țara din care sosesc, cu anumite excepții. Printrele altele, sunt exceptate de la carantinare persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală în ultimele 90 de zile.