În Italia, s-ar putea ca vaccinarea anti COVID-19 să devină obligatorie pentru toată lumea de vârstă eligibilă, a menționat premierul Mario Draghi, într-o conferință de presă. Totodată a fost anunțată utilizarea unei a treia doze de vaccin care va fi administrată persoanelor vulnerabile.
Astfel, autoritățile italiene si-au propus ca până la sfârșitul lui septembrie, 80% din populație imunizată. Totodată, guvernul le-a impus deja angajaților din domeniul medical să se vaccineze dacă vor să-și mai ia salariul.
In Italia vaccinarea anti-COVID-19 ar putea deveni obligatorie pentru toată populația
Totodată, autoritățile solicită și personalul din școli și universități pentru a se vaccina anti-COVID. Angajații din școli, profesori, portarii, personal tehnic și administrativ, sunt obligați, din 1 septembrie, să prezinte certificatul verde.
Tot în acest sens, mai mulți miniștri fac presiuni pentru a extinde obligația asupra întregii populații, dacă nivelul de 80% nu va fi atins luna aceasta. Până acum 70% dintre italienii cu vârste de peste 12 ani au primit cel puțin o doză, 63% au schema completă.
Italia a mai anunțat că va începe vaccinarea cu cea de-a treia doză pentru persoanele vulnerabile.
"Vom începe inocularea celei de-a treia doze persoanelor fragile, în septembrie",
a precizat ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, aflat în conferința de presă, alături de premierul Mario Draghi.Mario Draghi a mai declarat că Italia pregăteşte extinderea utilizării aşa-numitului paşaport sanitar, necesar în prezent pentru călătorii pe distanţe lungi, pentru acces la numeroase activităţi recreative sau de divertisment şi, în acelaşi timp, obligatoriu şi pentru personalul din şcoli, scrie Agerpres.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.