TIR cu 14 migranți ascunși, descoperit în Arad

Un TIR cu migranți a fost prins în timp ce încerca să iasă prin vama Nădlac.

(Sursa foto: Google)

Polițiștii de frontieră din Arad au descoperit 14 migranți din Turcia și Siria ascunși într-un TIR ce transporta piese metalice. Aceștia încercau să iasă ilegal din țară. Șoferul este cercetat penal pentru trafic de migranți.

Potrivit Poliției de Frontieră Arad, TIR-ul a încercat să iasă prin punctul de trecere Nădlac II. Șoferul este un cetățean turc care transporta piese metalice în Polonia.

Citeste si: Peste 500 de migranți au ajuns în insula Lampedusa din Italia

Ce au declarat polițiștii de frontieră

„În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră, împreună cu omologii maghiari, au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, paisprezece cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt doi cetăţeni din Siria, în vârstă de 17, respectiv 34 de ani şi doisprezece cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 3 şi 31 de ani”, au spus reprezentanții Poliției de Frontieră.

Citeste si: Percheziții în vama Petea. Cât se încasa pentru a scăpa oamenii de carantină

Citeste si: Percheziții în vama Petea. Cât se încasa pentru a scăpa oamenii de carantină

Citeste si: Percheziții în vama Petea. Cât se încasa pentru a scăpa oamenii de carantină

Citeste si: Percheziții în vama Petea. Cât se încasa pentru a scăpa oamenii de carantină

Pentru ce vor fi cercetați

Migranții care erau ascunși în TIR sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar șoferul TIR-ului, un bărbat turc, va fi cercetat pentru trafic de migranți.


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri