Trafic feroviar blocat pe ruta București – Constanța. Călătorii au întârzieri majore de peste 3 ore

Astăzi, 21 iulie 2021, magistrala Bucureşti – Constanţa a fost blocată pe ambele sensuri după ce vagoanele unui tren de marfă au deraiat. Trenurile de călători dinspre Constanţa au deja întârzieri de trei ore. 

Author: Andreea Bolocan miercuri 21 iulie 2021 , 17:39

Întârziere trenuri București-Constanța cfr intarziere deraiere
Întârziere trenuri București-Constanța[Sursa foto: Facebook]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Circulaţia feroviară este blocată pe Magistrala M 800 Bucureşti – Constanţa, după ce trei vagoane ale unui tren de marfă au deraiat la Feteşti în judeţul Ialomiţa.

Trenul este oprit în linie curentă, unul dintre vagoane fiind înclinat în urma deraierii.

Întârzieri majore de câte trei ore

Trenurile care circulă pe ruta Bucureşti – Constanţa şi retur înregistrează deja întârzieri majore, de peste trei ore după ce, în această după-amiază, cinci vagoane ale unui tren marfar au deraiat la Feteşti, în Ialomiţa. Astfel, trenul IR 1929 Constanţa – Bucureşti înregistrează deja 200 de minute de întârziere iar alte două garnituri care vin de la Constanţa şi Mangalia au 180 de minute întârziere.

Citeste si: VIDEO| Călătorii groaznice cu trenul: Întârzieri de sute de minute pe rutele dinspre mare

Trenurile care vin cu mare întârziere de la mare vor pleca, la rândul lor spre următoarele destinaţii cu mare întârziere, de exemplu IR 1929 Bucureşti – Sibiu porneşte mai târziu cu trei ore.

Cinci vagoane au deraiat pe această magistrală

Magistrala Bucureşti- Constanţa este blocată miercuri pe ambele sensuri după ce cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat. Trenurile de călători dinspre Constanţa au deja întârzieri de o oră, conform tabelei de sosiri din Gara de Nord din Capitală. Din fericire, nu există persoane rănite.

5 vagoane de marfă au deraiat[Sursa foto: Facebook]

”Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA informează că magistrala Bucureşti- Constanţa este blocată la intrare în staţia CF Feteşti, pe ambele sensuri de circulaţie, din cauza deraierii a cinci vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparţine operatorului ROFERSPED”, anunţă CFR SA.

Citeste si: Angajații CFR nu se descurcă cu turiștii străini

Din compunerea trenului de marfă, care circula în relaţia Constanţa Port- Lehliu, la ieşire din staţia CF Feteşti, au deraiat cinci din cele patruzeci de vagoane ale garniturii, ambele fire de circulaţie fiind avariate în urma deraierii.

”Precizăm faptul că, pentru menţinerea şi asigurarea continuităţii circulaţiei feroviare pe Magistrala Bucureşti- Constanţa, operatorii de transport feroviar de călători vor stabili rutele deviate pentru trenurile aflate pe traseu, astfel încât să menţinem operaţional traficul feroviar spre şi dinspre Litoral. Totodată, vă informăm că, reprezentanţii CFR SA au trimis în teren echipele de intervenţie pentru stabilirea soluţiilor necesare remedierii avariilor. De asemenea, conducerea companiei aşteaptă evaluarea pagubelor şi estimarea duratei lucrărilor”, mai precizează compania CFR.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si