1 din 2 | Traian Băsescu, dupa fuziunea dintre PMP si UNPR: Steriu şi Tomac vor fi preşedinţi executivi ai PMP. Gabriel Oprea rămâne cu onoarea
2 din 2 | Traian Băsescu, dupa fuziunea dintre PMP si UNPR: Steriu şi Tomac vor fi preşedinţi executivi ai PMP. Gabriel Oprea rămâne cu onoarea
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, că Congresul de fuziune dintre PMP şi UNPR va avea loc miercurea viitoare, iar progresiştii urmează să primească două funcţii de conducere la nivel central, iar actualul preşedinte al UNPR, Valeriu Steriu, va fi preşedinte executiv alături de Eugen Tomac, precizând că Gabriel Oprea nu va avea nicio funcţie şi ”va rămâne cu onoarea”.
”Azi am finalizat un proces de negociere care durează de două săptămâni, un proces de fuziune între Partidul Mişcarea Populară şi UNPR. Sunt destui parlamentari din UNPR care au plecat la PSD, nu ne deranjează pentru că opţiunea noastră este să facem o fuziune cu un partid în care cea mai mare parte a parlamentarilor nu au opţiune pentru PSD. Va fi o fuziune, miercuri, săptămâna viitoare fiecare partid congresele de fuziune”, a declarat Băsescu.
Noul partid se va numi Partidul Mişcarea Populară, va păstra sigla şi imnul PMP şi va fi condus de Traian Băsescu, ce va fi asistat în conducerea partidului de doi preşedinţi executivi, Valeriu Steriu şi Eugen Tomac.
”Va fi o distribuţie echilibrată a puterii în teritoriu. Pentru că analiza pe care o facem de două săptămâni ne arată că acolo unde Partidul Mişcarea Populară este puternic, sunt slăbiciuni mai mari la UNPR, şi unde Partidul Mişcarea Populară este slab, a avut rezultate slabe la alegeri, este mai puternic UNPR.
Întrebat dacă nu există riscul unui blam public în urma acesti fuziuni, Băsescu a spus: ”Arătaţi-mi unul neonorabil dintre cei pe care îi vedeţi aici. Gabriel Oprea nu este, Şerban Mihăilescu a demisionat din partid, deci nu văd nicio problemă”.
”Eu nu exclud posibilitatea ca unele organizaţii să fie nemulţumite, de la noi sau de la alţii.
Preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, a spus că fuziunea cu PMP este un proiect în care şi-a pus speranţa pentru ca există ”oameni care vor să aleagă altceva decât PSD sau PNL”.
” Partidul a crescut după ianuarie, alegerile locale ne-au prins pe o dinamică crescătoare, tocmai de aceea vrem să o continuăm, tocmai de aceea vrem această politică de fuziuni. Nu cred că ne vom opri aici, vom merge mai departe. Şi cred că vom contrui al treilea pol care va fi într-adevăr o speranţă a românilor(...) Este un proiect în care ne-am pus speranţa că oferim un viitor celor care ne-au votat la alegerile locale. Sunt peste 300.000 de voturi care aşteaptă ca şefii de organizaţie, colegii noştri care sunt astăzi preşedinţi în judeţe, care sunt în parlament să poată continua în toamnă, la nivel parlamentar, toate proiectele pornite. Încă de la preluarea partidului am spus că vom avea o politică de alianţă care să ne permită o dezvoltare, o creştere şi o menţinere a echilibrului în România între cele două mari puteri. Cred că sunt oameni care vor să aleagă altceva decât PSD sau PNL. Împreună putem oferi alternativa(...) Drumul pe care îl pornim astăzi va fi un drum care va da foarte multă încredere românilor. În unanimitate colegii mei au spus că asta e varianta cea mai bună”, a spus Steriu.