Dunărea a scăzut atât de mult încât multe porturi românești sunt impracticabile pentru navele de mare tonaj. Bacul care lega România de Bulgaria nu se mai poate apropia de portul Bechet. Autoritățile s-au trezit abia acum să facă lucrări pentru a curăța zona. Chiar și așa, pare prea târziu în condițiile în care apa a scăzut cu 40 de centrimetri în ultima perioadă.
De două zile, feribotul care lega zilnic localitatea Bechet de malul bulgăresc și-a oprit activitatea. Seceta a redus nivelul Dunării, astfel încât portul care până mai ieri era plin de tiruri și mașini, acum este pustiu.
Deși autoritățile încearcă să rezolve situația, aceasta e pe cale să se înrăutățească.
Nivelul Dunării a scăzut
Teo Argint, corespondent Kanal D: "În acest moment se adâncește albia fluviului pentru ca feribotul să-și poată relua activitatea și să poată trage aici, la mal.
În Bechet, ultima dată când s-a oprit traficul pe Dunăre a fost în urmă cu 5 ani.
Adrian Glăvan, primarul orașului Bechet: „O să înceapă și pe raza portului și rămân foarte multe transportoare de marfă, sunt problemele care apar pe Dunăre spre Constanța, unde apa nu le mai permite să treacă. Suntem într-o perioadă în care cerealele trebuie să circule foarte mult. Este perioada de recoltare”
Citeste si: Incendiu devastator în Tulcea. Au ars 400 de hectare de mirişte şi 600 de baloţi de paie
Priveliștea dezolantă de pe Dunăre îi șochează și pe localnici, care erau obișnuiți cu traficul din zona portului.
Temperaturi extrem de ridicate
Totodată, oamenii au de îndurat și aerul sufocant. În sudul țării, temperaturile resimțite trec de 40 de grade aproape zi de zi.
Astăzi, la prânz, localitatea Bechet părea pustie.
„Mă duc și mă bag în casă, ce să fac? Să stau afară, să mor? Că acuma mai adie vântul, dar până acuma a fost căldura aia de moarte, de muream!”
"Eu n-am văzut căldură așa mare de când sunt eu, n-am simțit căldură așa mare.”
Citeste si: Ora de iarnă 2022: Când se schimbă ora în acest an?
Din cauza căldurii, polițiștii din Dolj au restricționat traficul vehiculelor care depășesc masa totală de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drum național, în intervalul orar 12:00–20:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.