Un bărbat a fost înjunghiat în văzul tuturor. Medicii încearcă să îi salveze viața. Evenimentul tragic a avut loc în București.
Victima este un bărbat în vârstă de 33 de ani, ce a fost înjunghiat pe strada Drumul Murgului, în dreptul cimitirului Izvorul Nou.
Răfuiala a început din cauza unei șicanări în trafic
Doi bărbați în vârstă de 30, respectiv 33 de ani, s-au șicanat în trafic și s-au luat la ceartă, chiar în fața unui mall din Capitală.
Celălalt șofer a reacționat, neașteptat. A scos și el un obiect ascuțit și a început să își înjunghie rivalul. Mai mult decât atât, acesta a scos și un obiect metalic cu care l-a lovit pe acesta de mai multe ori.
Citeste si: VIDEO| Două tinere s-au luat la bătaie pe terasa unui mall din București. Momentul a fost filmat
Starea bărbatului este gravă
Polițiștii și medicii au ajuns imediat la fața locului, ținând cont că ambii șoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre bărbați a fost transportat imediat la Spitalul Sfântul Pantelimon. Din primele informații, se pare că starea acestuia este stabilă, însă are nevoie de spitalizare.
Al doilea șofer a primit îngrijiri la fața locului, după care a fost dus la secția de Poliție pentru a da declarații. La fel și martorii, având în vedere că într-una din mașini se aflau mai multe persoane care sunt acum la audieri, la secția 23.
A intrat in lumea știrilor in 2016. Fie ca este vorba despre procesele controversate ale unor personaje cunoscute, politice sau din showbiz, fie ca vorbim despre tragedii care șochează, isi dorește sa fie cea care ia pulsul din mijlocul acțiunii. Pasiunea pentru dreptul penal a descoperit-o odată cu debutul in jurnalism.