1 din 3 | Un bărbat a murit la doi ani după soția sa, în același loc
2 din 3 | Un bărbat a murit la doi ani după soția sa, în același loc
3 din 3 | Un bărbat a murit la doi ani după soția sa, în același loc
Un bărbat de 85 de ani a murit într-un accident rutier, într-o intersecție din Greenwood Village, din statul Colorado. În urmă cu doi ani, în același loc, și-a pierdut viața și soția sa.
Gerry, un american în vârstă de 85 de ani, a murit într-un accident rutier teribil, după doi ani de la moartea soției sale, Andie. Coincidența stranie a făcut ca cei doi soți să piară în același loc.
Citește și: Doliu în PNL! A murit Viorel Clapău
Un bărbat a murit la doi ani după soția sa, în același loc
În urmă cu doi ani, Gerry și-a pierdut soția într-o intersecție din Greenwood Village, din statul Colorado. Andie ieșise la alergat când a fost lovită în plin de o mașină și a murit pe loc. După moartea soției sale, Gerry a început să militeze pentru instalarea unui semafor.
Bărbatul a făcut o organizație, Andie’s Light („Lumina lui Andie”), care a lansat o petiție pentru instalarea unui semafor în intersecția respectivă.
„Este important pentru mine ca așa ceva să nu se mai întâmple în viitor […] și asta mă va ajuta să pot trece peste pierderea soției mele”, declara Gerry, la momentul respectiv, pentru postul KUSA.
Doi ani mai târziu, pe 2 martie, Gerry avea să piară în același loc în care și-a piedut soția. Bărbatul de 85 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost implicat într-un accident rutier.
Impactul a fost atât de puternic, încât Gerry a murit pe loc. Verișoara acestuia a rămas șocată când a aflat de moartea bărbatului, cu atât mai mult cu cât locul în care acesta a murit este același cu locul în care a fost ucisă soția lui.
„Întâlnirea era la prânz. Am intrat în restaurant și el nu era acolo. Am încercat să-l sun, să-i trimit mesaje… Nu mi-a răspuns. Nu a mai venit niciodată. Am fost în stare de șoc. Și, bineînțeles, nu am putut dormi toată noaptea. Este pur și simplu de neimaginat. Este aproape ca o poveste de science-fiction”, a declarat femeia pentru postul local KUSA.
Inițiativa lansată de Gerry, cu privire la instalarea unui semafor în intersecția în care și-a găsit sfârșitul la doi ani după ce soția sa a murit în același loc, încă se află în faza de evaluare, potrivit lui Megan Copenhaver, purtătoare de cuvânt a orașului Greenwood Village, menționează Tf1info .