Un bebeluș de doar trei luni găsit mort lângă mama sa într-un centru social din Vaslui. Cea care i-a dat viață este minoră
Un bebeluș în vârstă de doar trei luni, care a fost internat împreună cu mama sa, minoră, într-un centru social al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, a fost găsit fără suflare.
Conform reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, incidentul dramatic a avut loc pe data de 6 mai 2022, când bebelușul a fost găsit fără suflare lângă mama sa, de către asistentul medical din cadrul instituției de ocrotire.
„Vineri, la primele ore ale dimineții, în cadrul programului de vizită, asistentul medical de serviciu a găsit mama dormind, iar sugarul cu vârsta de 3 luni se afla lângă aceasta, fără semne vitale și cu rigiditate cadaverică. A alertat de urgență serviciul 112 și au fost demarate cercetările specifice de către organele competente, urmând a se stabili cu exactitate circumstațele producerii nefericitului incident și măsurile legale care se impun", a menționat Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.
Bebeluș găsit fără viață lângă mama sa minoră. Ce spun oamenii legii vasluieni despre tragedie
„Pe data de 6 mai, la ora 07:45, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către o asistentă medicală din cadrul Centrului Maternal nr. 1 Vaslui cu privire la faptul că un minor de trei luni a fost găsit decedat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a afirmat, pentru Agerpres, Mihaela Manoliu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Citește si: Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO: Vladimir Putin nu a abandonat planul inițial de a cuceri Kievul
Adolescenta, mama sugarului decedat se afla internată în centrul maternal încă din timpul sarcinii, deoarece aceasta nu a avut sprijinul familiei. La scurt timp după ce bebelușul ei s-a stins din viață, tânăra a fost transferată în alt serviciu social și a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică.
Citește si: Țara noastră are nevoie de peste 50.000 de asistenți medicali. Spitalele nu au bugete pentru salarii
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.