Un copil și-a salvat mama de la moarte, sunând la poliție. Agresorul era chiar tatăl băiatului
Un băiat în vârstă de 13 ani din Giurgiu şi-a salvat mama de la moarte. Singura metodă prin care a putut face asta a fost să-și trimită tatăl în închisoare. Copilul a cerut disperat ajutor la 112, după ce a văzut că bărbatul o agresează pe femeie, folosind inclusiv un cuţit şi încâlcând în acelaşi timp un ordin de protecţie.
Incidentul dramatic a avut loc duminică, la orele dimineții, în satul Vlad Ţepeş, comuna Comana din judeţul Giurgiu.
Citeste si: Tragedia unei familii de români în Italia. David a fost ucis chiar în prima zi de vacanță
Adolescentul în vârstă de 13 ani şi mama acestuia în vârstă de 51 de ani se aflau pe o stradă din localitate, atunci când tatăl minorului i-a prins din urmă şi a început să o agreseze pe femeie. În momentul în care agresorul a scos cuţitul, copilul a pus mâna pe telefon fără să ezite nici măcar o secundă şi a cerut disperat ajutor la 112.
Bărbatul avea ordin de restricție și nu putea să se apropie de femeie
Mai mult decât atât, adolescentul în vârstă de 13 ani le-a spus polițiștilor giurgiuveni că tatăl său are interdicţie de a se apropia de mama sa.
Oamenii legii au ajuns de urgenţă la locul indicat de băiat şi au reuşit să o salveze pe femeie de furia bărbatului.
Citeste si: Necropsia tânărului mort la Saga a fost finalizată. Medicii legiști au stabilit cauza morții
În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că, în dimineaţa de 5 iunie a.c.,
Tatăl băiatului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Cercetările efectuate de oamenii legii au arătat că bărbatul a încălcat într-adevăr un ordin de protecţie care îi interzicea să se apropie de soţia sa, faţă de care manifestase şi anterior un comportament violent.
Bărbatul a fost reţinut şi prezentat unui complet de judecată, care luni a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.