
Un muncitor român a fost rănit în timpul unor lucrări forestiere în Austria. Bărbatul a fost transportat la spital
Un muncitor de cetățenie română, în vârstă de 24 de ani, a fost rănit, marți după-amiază, în timpul lucrărilor forestiere la Maria Luggau, Austria.
Tânărul de cetățenie română a fost transportat la spitalul raional Lienz de Crucea Roșie. Conform inspectorilor de muncă, muncitorul român a operat telecomanda pentru a porni transportul unei telecabine forestiere lângă Maria Luggau din municipiul Lesachtal.
Într-un moment de neatenție, la o fracțiune de secundă după ce a ridicat un trunchi de copac cu o lungime de 16 metri, o creangă de la un alt trunchi de copac l-a lovit pe tânărul în vârstă de 24 de ani la brațul stâng, notează kleinezeitung.at
Tânărul român a suferit răni ușoare, iar trei colegi i-au acordat primul ajutor. Mai apoi, colegii l-au ajutat să ajungă la poteca forestieră. Acolo, românul era așteptat de o ambulanță de la Crucea Roșie, care l-a transportat imediat la spitalul raional Lienz.
Tot mai multe accidente de muncă, în care sunt implicați români, au loc în Austria.
Un alt muncitor român a fost grav rănit în timp în timp ce tăia un trunchi de copac în Austria
Un alt cetățean român care muncește în Austria a fost victima unui accident de lucru, în timp ce executa niște lucrări forestiere în municipiul Sillian.
Incidentul a avut loc în data de 13 aprilie. Un alt tânăr român, în vârstă de 21 de ani, s-a rănit grav în timp ce tăia un trunchi de copac cu un ferăstrău cu lanț. Trunchiul i-a căzut peste mâna dreaptă și i-a produs răni grave.
Tânărul a reușit să coboare singur până la cea mai apropiată potecă forestieră, iar colegii de muncă au chemat de urgență ajutoare. Bărbatul român a ajuns la spitalul din Lienz, unde a primit îngrijirile medicale necesare, notează jurnaliștii publicației locale dolomitenstadt.at.
Și în Abfaltersbach, un alt tânăr de cetățenie română, în vârstă de 26 de ani, din Tirolul de Est a fost rănit și el, în timp ce tăia grinzile de lemn dintr-o hală.
Citeste si: Un copil de şase ani a fost lovit pe trecerea de pietoni. Şoferul a fugit de la locul accidentului
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.