Ungaria nu mai reușește să țină sub control pandemia de coronavirus. Niciodată până azi țara vecină nu a avut 1.000 de infectări cu coronavirus în 24 de ore. Ce urmează
Autorităţile sanitare ungare au înregistrat, pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei de Covid-19, mai mult de o mie de contaminări cu noul coronavirus în decurs de 24 de ore, potrivit rtve.es.
Duminică, au fost raportate 1.070 de noi cazuri, potrivit News.ro. La o populație mult mai mare, România a anunțat 1.200 de infectări noi azi.
Citeste si: Testul prin gargară. Cum afli rapid dacă are coronavirus copilul tău
Ungaria a înregistrat, până în prezent, 17.900 de contaminări şi 683 de decese asociate SARS-CoV-2.
Potrivit datelor oficiale, în prezent, 404 persoane sunt spitalizate şi 32 dintre ele au nevoie de ventilatoare.
La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus în Wuhan (China), la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 30,5 milioane de cazuri şi mai mult de 950.000 de decese, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.
Bilanț coronavirus România- duminică 20 septembrie
Bilanț coronavirus, duminică 20 septembrie: alte 1231 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din doar 13391 de teste. Au fost raportate alte 33 de decese, iar numărul de pacienți internați la Terapie Intensivă a urcat la 470.
Până astăzi, 20 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 112.781 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 89.771 de pacienți au fost declarați vindecați.
Citeste si: Ce simtome are bruceloza, noua epidemie izbucnită în China. Bacteria a scăpat dintr-un laborator
Până astăzi, 4.435 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.