Polițiștii din Capitală caută un individ care a spart un magazin în toiul nopții ca să fure țigări.
Hoțului nu i-a păsat că ar putea fi filmat de camerele de supraveghere și nici de alarmele care au început să răsune în tot blocul.
Camera de supraveghere l-a filmat pe individ în momentul în care a dat spargerea. Era trecut de miezul nopții. Hoțul s-a uitat de jur împrejur să vadă dacă este vreun vecin, însă a uitat de camerele de supraveghere.
Așa că a luat o bucată de ciment, a spart geamul, apoi se strecoară înăuntru.
Nu s-a dat dus până nu și-a umplut buzunarele și brațele de pachete de țigări.