Bucureștiul a găzduit recent cea mai mare conferință de criminologie organizată în România, un eveniment de anvergură internațională care a reunit experți de top din domeniul criminalisticii, psihologiei criminale și analizei comportamentale.
Evenimentul, condus de doctorul Leliana Pârvulescu, profiler criminalist, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, a adus în capitală specialiști din România, Regatul Unit, Italia, Olanda și Statele Unite, inclusiv foști agenți FBI.
Obiectivele conferinței
Conferința a avut ca scop principal să ofere publicului și viitorilor specialiști o înțelegere profundă a minții criminalilor periculoși și să dezvolte metode eficiente de prevenire a faptelor violente. Organizatorii au subliniat importanța acestui eveniment ca punct de plecare în domeniul criminologiei și psihologiei criminalistice în România, evidențiind interesul crescut pentru înțelegerea comportamentului infractorilor și pentru campanii de prevenție.
„Am văzut un interes extraordinar față de acest domeniu și față de aceste subiecte pentru că discutăm, în aceste momente, despre ceea ce se întâmplă în mintea infractorului, a criminalului”, a explicat Dr.
Discuții și prezentări relevante
Printre temele abordate s-au numărat analiza femicidului și experiențele criminaliștilor la locul faptei. Specialiștii au explicat cum se calibrează simțurile pentru a observa detalii esențiale și cum probele pot genera întrebări cheie în anchete.
„Am discutat despre femicid. Am discutat despre ce simte un criminalist atunci când intră în locul faptei și observă scena crimei pentru prima dată, cum se calibrează pe scena crimei cu toate simțurile și cum reușește, în final, bazându-se pe probe, să poată să emită niște întrebări foarte bune”, a
spus Alexandru Poroșanu, director adjunct al Institutului Național de Criminalistică.Citește și: Ucigașii care au terorizat România. Crimele care au lăsat țara fără aer, din secolul trecut până în prezent
Tehnici avansate: poligraful și provocările sale
Un subiect intens dezbătut a fost utilizarea poligrafului în investigații. Deși este un instrument valoros, specialiștii au recunoscut că poate fi păcălit dacă operatorul nu stăpânește bine toate contramăsurile.
Astfel, pregătirea și cunoașterea detaliată a tehnicii sunt esențiale pentru a evita erorile și a obține rezultate corecte.Aspecte sensibile: suicidul și impactul traumei asupra creierului
Conferința a abordat și tema suicidului, analizând cauzele care pot conduce la astfel de gesturi extreme. O prezentare remarcabilă a evidențiat legătura dintre traumele psihologice și modificările neurofiziologice și anatomice ale creierului. Scanările prin rezonanță magnetică funcțională au demonstrat că traumele prelungite produc schimbări vizibile în activitatea cerebrală, confirmând astfel impactul profund al suferinței psihice asupra sănătății mentale.
Și-a dorit să lucreze în televiziune încă din copilărie, iar după ce a terminat Facultatea de Jurnalism, visul i s-a împlinit. Când toată lumea îi spunea să aleagă domeniul social, că e mai ușor, e mai amuzant, e mai fancy, ea a ales să lucreze pe eveniment, domeniul care scoate la iveală latura sumbră a unor imagini aparent impecabile. Și-a dorit să fie mereu în mijlocul celor mai controversate infracțiuni și procese și să fie cea care le face cunoscute publicului larg.