VIDEO - Anunțul ANAF: Servicii de înfrumusețare gratis, dacă nu se emite bon fiscal

Saloanele de înfrumusețare au fost luate în vizorul ANAF. Reprezentanții spun că dacă nu vor emite bon fiscal, serviciile de înfrumusețare devin gratuite.

„ANAF-ul a luat în vizor activitatea din saloanele de înfrumusețare și-i îndeamnă pe clienți să ceară bon fiscal, iar, în cazul în care nu primesc, serviciul devine gratuit. Dar cu mai multe detalii ni se alătură colega mea, Silvia Cseh”, a transmis Cristina Dorobanțu.

Servicii gratuite dacă nu se emite bon fiscal

„Suntem la un salon care oferă toate tipurile de servicii de înfrumusețare, fie că vorbim de un simplu tuns, de vopsit, extensii de gene, stilizare de sprâncene, cosmetică sau masaj, adică servicii care încep poate de la 50 de lei

și pot costa câteva sute de lei. Indiferent de suma încasată, operatorul economic trebuie să emită un bon fiscal clientului care plătește. În caz contrar serviciul trebuie să fie gratuit. Asta spune ANAF într-o postare prin care îi îndeamnă pe oameni să fie atenți la acest lucru și să solicite mereu un bon fiscal. Excepție fac doar cazurile în care casa de marcat se defectează, dar și atunci se înregistrează încasările într-un registru special. Clujenii sunt deja obișnuiți cu această practică. Există câteva restaurante care au afișate pe mese sau pe uși faptul că nu vor avea de plătit produsele pentru care nu au primit bon fiscal”, a transmis Silvia Cseh.

Citește și: VIDEO- Anunțul ANAF: Serviciile de înfrumusețare oferite la domiciliul clientului trebuie impozitate


Reporter

„Sunt absolventă a facultății Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

Mi-am început cariera de jurnalist în urmă cu 14 ani la o televiziune locală, apoi am fost corespondentul mai multor posturi naționale. La început am lucrat în domeniul divertismentului, prezentam emisiuni și după ce am devenit prezentator de știri mi-am dorit să experimentez și viața de reporter. Odată ce am ieșit pe teren mi-am dat seama că mă regăsesc mai mult în acest rol și viața de corespondent mi se potrivește perfect.

Din cei 14 ani de televiziune, 7 i-am petrecut în familia Kanal D”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri