VIDEO - Cadouri cumpărate pe ultima sută de metri de Crăciun. Haosul din această perioadă poate aduce întârzieri

Mai este foarte puțin până la Crăciun, motiv pentru care cei care vor să comande online trebuie să se grăbească. Haosul din această perioadă poate veni la pachet cu întârzieri ale coletelor.

„Cei care vor să comande online cadourile pentru cei dragi trebuie să se grăbească, altfel nu vor avea ce pune sub brad. Deși magazinele și curierii depun eforturi uriașe, haosul din această perioade aduce inevitabil întârzieri. Există și variante prin care cadoul ajung doar într-o oră, ce-i drept, costă și mai mult”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Comenzi online pe ultima sută de metri pentru Crăciun

Pe ultima sută de metri, magazinele online se confruntă cu o creștere fulgerătoare a comenzilor, de peste 40 la sută. Tocmai din acest motiv, curierii sunt supraaglomerați, iar coletele ajung la destinație cu întârziere de multe ori. Ovidiu a preferat să ridice singur comanda.
„Prefer magazinele cu ridicare directă ca e haos cu curierii în perioada asta”, a spus bărbatul.

Citește și: VIDEO- Decorațiuni de Crăciun last-minute. Cele mai ușoare idei pentru decorațiunile hand-made de sărbători

Pentru cei care n-au timp de umblat, dar vor ca apropiații să aibă cadourile sub brad în Ajun de Crăciun, comercianții au un sfat în această perioadă.
„Recomandăm să plaseze comanda până pe 20-21 decembrie”, a spus un comerciant.
Dar asta nu înseamnă că putem lăsa cumpărăturile pe ultima sută de metri. 30% din produsele de pe site nu sunt în depozitul magazinelor, așa că după ce este plasată comanda, furnizorul trebuie să le trimită la magazin. Ceea ce poate dura chiar și 5 zile în cel mai negru scenariu. Mai apoi, durează o zi sau două până comerciantul predă curierului coletul. Iar livratorul, ar trebui să îl ducă la client în 24 de ore, cel mult 48 de ore.
Există și variante în care cadoul poate ajunge cât ai zice pește, însă prețul livrării este mai ridicat.
În medie, un român cheltuie 1.000 de lei pentru cadourile de Crăciun.


Reporter

Mereu am știut că vreau să fiu jurnalist.... până la urmă, cui nu îi place să apară la televizor să-l vadă rudele și vecinii? Am zeci de filmulețe din copilărie în care îi intervievez pe părinții și bunicii mei – probabil sunt printre cele mai bune interviuri ale mele.

Am făcut Facultatea de Jurnalism și Științe Sociale la Universitatea Hyperion, însă visul meu a început să prindă contur abia când m-am angajat la o televiziune de știri. Acolo am învățat de fapt ce înseamnă meseria de jurnalist, cum să faci o știre, cum să pui întrebarea potrivită la momentul potrivit, cum să scoți în față problemele oamenilor.

În mare parte fac materiale economice – despre credite, salarii, cheltuieli, economii și afaceri. Dar îmi place să vorbesc și despre problemele legate de mediu, precum poluarea și cât de important este să reciclăm și să risipim cât mai puțin.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri