1 din 5 | Sologamia. Sute de oameni pe tot globul, mai ales femei, s-au căsătorit oficial cu ele însele.
2 din 5 | Robbie Fincham, la ceremonia de căsătorie cu ea însăși
3 din 5 | Modelul Adriana Lima, căsătorita cu ea însăși
4 din 5 | Sologamia, tendință socială în creștere
5 din 5 | Adriana Lima, în rochie de mireasă single
Într-o lume în care coexistă toate ciudățeniile în materie de sexualitate, nu e un lucru neobișnuit să fii într-o relație de mariaj cu tine însuți. Tot mai multe persoane singure au ales să își oficieze relația de auto-iubire, mai ales în pandemie.
Este un fenomen în vogă în tot mai multe țări occidentale. Persoane single, dezamăgite de viața de cuplu, fac pasul decisiv și îmbrățișează „sologamia”.
Citește și: Dragobete 2023. Superstiții de sărbătoarea iubirii
Sunt zeci sau poate sute de oameni pe tot globul, mai ales femei, care s-au căsătorit oficial cu ele însele.
Au renunțat definitiv să intre într-o relație cu o altă persoană și și-au jurat să se auto-iubească "până când moartea le va despărți".
„Sologamia”, un joc devenit serios după pandemie
În creștere în ultimul deceniu, tendința a intrat în viteză sub impactul pandemiei de COVID-19.
Cei care au mers pe dictonul "nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard" au ajuns să își facă declarații publice de iubire de sine.
Citește și: Mesaje de Dragobete 2023. Cele mai frumoase urări şi felicitări de dragoste
„Odată cu creșterea timpului petrecut singur acasă, indivizii au optat pentru noi metode de a se aprecia și de a spori auto-compasiunea”, a explicat psihologul Ieva Kubiliute din Los Angeles.
„Conducerea unei ceremonii de sologamie poate fi modalitatea perfectă de a spori auto-compasiunea și de a te aprecia în cel mai bun mod posibil.”
Nu toți adepții "sologamiei" simt însă nevoia unei nunți mari sau a unei ceremonii de orice tip.
"Sologamia", greu de evaluat ca fenomen social
Sologamia, sau căsătoria de sine, nu este o chestiune legală. Nu beneficiezi de scutiri fiscale și nu trebuie să divorțezi oficial dacă vrei să te recăsătorești pe viitor.
Ca urmare, este greu de urmărit cu exactitate câte femei s-au implicat în acest fenomen.
„În timpul pandemiei, deoarece mulți oameni au fost lăsați în izolare sau cuplurile și-au descoperit probleme neașteptate trăind în spații apropiate, a început să se pună un accent suplimentar pe iubirea de sine”, a explicat Jafri.
Cum au petrecut femeile auto-căsătorite de Valentine's Day
O americancă pe nume Danni și-a organizat de Valentine's Day o ceremonie de 4.000 de dolari pentru a se mărita cu ea însăși.
"Am depășit o mulțime de traume și m-a inspirat să mă căsătoresc cu mine. Mi-am dat seama că nu trăiesc pentru mine și că această nuntă a fost șansa mea să o iau de la capăt", a explicat Danni, în vârstă de 30 de ani, într-un reportaj realizat de FoxNews.
„Am cheltuit patru mii de dolari pe nunta mea, am avut nouă domnișoare de onoare”, a spus femeia.
Ea a folosit o oglindă pentru a-și săruta mireasa: